Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva aduce împreună la Iaşi, în fiecare an, pelerini din ţară şi din străinătate.
Anul acesta, 2024, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „an omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor şi an comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi”, alături de sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioasei Parascheva vor fi aduse, de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos, şi sfintele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Sfânta Parascheva, prăznuită în ziua de 14 octombrie, s-a născut în localitatea Epivat de pe ţărmul Mării Marmara, în prima jumătate a secolului al XI-lea, din părinţi binecredincioşi şi de bun neam. Deşi viaţa ei pământească a fost de numai 27 de ani, nevoinţele sale ascetice şi dorul pentru desăvârşire au făcut-o bineplăcută înainte lui Dumnezeu.
Cei doi copii ai familiei, Parascheva şi Eftimie, fratele său mai mare, au primit o creştere aleasă şi educaţie religioasă. Eftimie a intrat înaintea ei în nevoinţa monahală şi, pentru sfinţenia vieţii lui, a ajuns episcop al Matidiei. La fel şi Sfânta Parascheva, iubind mai mult decât orice pe Hristos, la vârsta de aproape 15 ani, a intrat într-o mănăstire de fecioare din oraşul Heracleea Pontului. Aici a început ea calea cea grea a despătimirii şi a început urcuşul duhovnicesc al desăvârşirii.
După cinci ani a plecat la Ierusalim, s-a închinat la Mormântul Domnului, şi a rămas mai mulţi ani într-o mică mănăstire de călugăriţe pustnice de pe Valea Iordanului.
În aşezământul de la Iordan s-a nevoit cu şi mai aspre osteneli aproape zece ani, biruind pe diavoli şi rugându-se pentru lume. Faptele ei cele bune erau desăvârşita curăţie a minţii şi a inimii de gânduri şi imaginaţii pătimaşe, neîncetata rugăciune cu lacrimi de bucurie, postul şi privegherea de toată noaptea şi dragostea pentru Hristos.
„Trei au fost marile virtuţi care au împodobit sufletul şi viaţa Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva de la Iaşi: îngereasca feciorie, milostenia, adică lepădarea de cele pământeşti, şi dumnezeiasca rugăciune, maica tuturor faptelor bune. Pe aceste trei virtuţi le-a iubit fericita din copilărie şi prin acestea, în chip deosebit, s-a dezbrăcat de orice cuget pământesc, a biruit pe diavoli şi s-a numărat în ceata Sfinţilor Părinţi purtători de Dumnezeu”, spune părintele Ioanichie Bălan („Patericul Românesc”).
La vârsta de 25 de ani, povăţuită fiind de îngerul Domnului, s-a reîntors în patrie şi s-a nevoit încă doi ani lângă biserica satului natal, Epivat.
Pe la jumătatea secolului al XI-lea, la vârsta de 27 de ani, Cuvioasa Parascheva şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată aproape de malul mării. Mai târziu, în urma unor minuni la mormântul său, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost găsite întregi în pământ şi au fost puse în biserica Sfinţilor Apostoli din satul Epivat, spre cinstire şi închinare.
În Epivat sfintele ei moaşte au stat aproape 175 de ani.
În anul 1223, ţarul româno-bulgar Ioan Asan al II-lea (1218-1241) a strămutat moaştele Sfintei Parascheva la Târnovo, unde au stat încă 160 de ani, fiind depuse în catedrala cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Mai târziu, patriarhul Eftimie al Bulgariei a scris „Viaţa Cuvioasei Parascheva” şi a trecut-o în sinaxarul Bisericii cu zi de prăznuire la 14 octombrie. Din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, cultul Sfintei Parascheva a trecut şi la nordul Dunării.
În 1393, sfintele ei moaşte au fost dăruite lui Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti (1386-1418), iar după trei ani, turcii le-au dat cneaghinei Anghelina a Serbiei, care le-a strămutat la Belgrad, unde au rămas 125 de ani.
După ocuparea Serbiei de către turci, în 1521, moaştele Sfintei Parascheva au fost luate şi duse în palatul sultanului din Constantinopol. Au fost apoi răscumpărate de Patriarhia Ecumenică cu 12.000 de ducaţi de aur şi au rămas în Catedrala patriarhală din Fanar timp de 120 de ani.
În 1641, ajungând Patriarhia de Constantinopol datoare la Poarta otomană cu sume mari de bani, ce reprezentau birul anual impus asupra Bisericii, patriarhul Partenie a dăruit moaştele Cuvioasei Parascheva, drept recunoştinţă, domnului Moldovei, Vasile Lupu (1634-1653; mai – iulie 1653), care a achitat turcilor toate datoriile patriarhilor de Constantinopol şi Ierusalim pe mai mulţi ani.
Moaştele Preacuvioasei Parascheva au ajuns în Iaşi în anul 1641, la 13 iunie, şi au fost aşezate cu multă cinste în biserica atunci zidită, a Mănăstirii Sfinţilor Trei Ierarhi. Aici au stat până la 26 decembrie 1888, când au fost scăpate prin minune de un incendiu. Apoi au fost transferate în noua Catedrală mitropolitană din Iaşi, unde se află şi astăzi.
„Nenumărate sunt minunile şi vindecările de boli ce s-au făcut credincioşilor, care au alergat cu rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva de la Iaşi, de-a lungul a 350 de ani de când ocroteşte Moldova şi ţara noastră”, spune părintele Ioanichie Bălan.
„Mărturisesc părinţii bătrâni, care au fost martori, despre o minune petrecută la racla sfintei, la 14 octombrie 1952. De hram, pe când oamenii aşteptau la rând să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit să se închine şi două creştine bătrâne din Focşani. Văzând lume multă, au zis preotului de gardă, Arhimandritul Cleopa Ilie:
– Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasa Parascheva, fără să mai stăm la rând, că suntem bolnave, şi să-i punem sub cap această pernă, pe care i-am adus-o de acasă drept mulţumire pentru ajutorul ce ni l-a dat.
– Dumnezeu să vă binecuvânteze, a zis Părintele Cleopa. Mergeţi şi vă închinaţi!
În clipa aceea, preoţii şi credincioşii au văzut un lucru cu totul sfânt şi minunat. Cuvioasa şi-a ridicat singură capul, iar după ce femeile i-au pus perna adusă şi s-au închinat, Sfânta Parascheva şi-a lăsat iarăşi capul pe căpătâi ca mai înainte. Iată cât de mult iubeşte Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu smerenie şi credinţă!”.
