La zi

Şedinţa membrilor Grupului de Lucru Mixt Judeţean Olt în localitatea Corbu

Luând în considerare dificultăţile cu care se confruntă cetăţenii români de etnie romă şi având în vedere dorinţa de a identifica soluţii optime pentru rezolvarea acestora, prefectul judeţului Olt, Angela Nicolae, a convocat în şedinţă membrii Grupului de Lucru Mixt Judeţean Olt în localitatea Corbu.

În cadrul reuniunii, la care au participat toţi factori locali implicaţi (primar, viceprimar, secretarul unităţii administrativ – teritoriale, preşedintele Partidei Romilor „Pro – Europa” Sucursala Olt, directorul unităţii de învăţământ, medicii de familie din localitate, mediatorul şcolar, consilierul local de etnie romă, precum şi un reprezentant al Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Slatina), au fost dezbătute aspecte privind abandonul şcolar în rândul populaţiei de romi, căsătoriile timpurii între minori şi lipsa vaccinării copiilor.

Faţă de aspectele mai sus dezbătute, primarul localităţii Corbu a prezentat totodată, membrilor Grupului de Lucru Mixt, o serie de probleme identificate la nivelul comunităţii locale, printre care: preschimbarea documentelor de identitate după expirare, întârzieri la plata taxelor şi impozitelor locale sau chiar neplata acestora, nerespectarea regulilor de circulaţie, nerespectarea normelor de curăţenie pe domeniul public.

Prefectul judeţului a reafirmat dreptul minorităţii romilor de a participa activ la elaborarea, implementarea şi evaluarea politicilor publice referitoare la această minoritate şi a dispus ca, în perioada imediat următoare, la nivelul tuturor comunităţilor de romi din judeţ, să se deruleze o campanie de informare şi sensibilizare cu privire la drepturile copilului şi la problematica copilului şi a familiei în situaţie de risc sau de dificultate, dar şi de stimulare a participării şcolare şi reducere a abandonului şcolar în rândul populaţiei de romi.

Această campanie va fi coordonată de către Instituţia Prefectului – Judeţul Olt, care va coopta reprezentanţi din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, instituţiilor publice şi ONG-urilor de specialitate din judeţ.

Prefectul judeţului Olt a precizat că pentru a găsi cele mai bune soluţii destinate comunităţii rome este nevoie de un proiect durabil şi consistent, sens în care la întrunirile care vor avea loc în teritoriu, cu sprijinul liderilor romilor din judeţ, îşi vor spune poveştile de succes cetăţeni de etnie romă, ca drept repere şi modele de reuşită prin intermediul educaţiei.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version