Educatie

Săptămâna Verde: 100 de milioane de lei – distribuiţi către şcoli pentru activităţi

O sută de milioane de lei vor fi distribuiţi către şcolile din toată ţara, prin inspectorate, pentru activităţi în cadrul programului ”Săptămâna verde”, anunţă Ministerul Educaţiei.

Potrivit ministrului Ligia Deca, banii vor fi distribuiţi către şcolile din toată ţara, prin inspectorate, pentru activităţi precum: achiziţia de materiale didactice pentru organizarea de lecţii demonstrative; excursii având ca tematică educaţia pentru mediu, amenajarea spaţiului verde al şcolii, acţiuni de ecologizare; intrare la grădini botanice/în parcuri naţionale, la muzee; deplasări pentru cercetare în teren; amenajarea spaţiului verde al şcolii; acţiuni de ecologizare, colectare de deşeuri; amenajarea unui ‘colţ verde’ în interiorul unităţii de învăţământ; participarea şi organizarea de schimburi de experienţă cu alte unităţi de învăţământ din comunitate sau din ţară, în domeniul educaţiei pentru mediu şi schimbări climatice.

”Mă bucur că împreună cu Administraţia Fondului pentru Mediu sprijinim şcolile să organizeze aceste activităţi! De asemenea, vă reamintesc că anul trecut a fost lansată platforma saptamanaverde.edu.ro/ro – o resursă valoroasă de activităţi propuse de Ministerul Educaţiei, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi entităţi din subordine, precum şi de o serie de organizaţii cu experienţă în domeniul educaţiei pentru mediu şi climă”, precizează, miercuri, pe Facebook, ministrul Educaţiei.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version