Educatie

Salvaţi Copiii România: Prevederile Legii învăţământului preuniversitar vor adânci inegalităţile dintre copii

Organizaţia Salvaţi Copiii România susţine că prevederile proiectului Legii învăţământului preuniversitar vor adânci inegalităţile dintre copii

Organizaţia Salvaţi Copiii România susţine că prevederile proiectului Legii învăţământului preuniversitar vor adânci inegalităţile dintre copii şi recomandă reintroducerea bursei de studiu şi renunţarea la posibilitatea colegiilor naţionale de a organiza examene proprii de admitere la liceu.

„Organizaţia Salvaţi Copiii România recomandă renunţarea la posibilitatea colegiilor naţionale de a organiza examene proprii de admitere la liceu, reintroducerea bursei de studiu, revenirea la aprobarea anuală a cuantumului minim al burselor şcolare prin HG, stabilirea unitară, la nivel naţional, a criteriilor de acordare a burselor şcolare, prin Statutul elevului, fără posibilitatea autorităţilor publice locale sau a unităţilor de învăţământ de a stabili criterii specifice şi introducerea în textul proiectului de lege a dreptului elevilor de a beneficia de un laptop cu conexiune la internet, primit în comodat pe toată durata ciclului de studii”, precizează organizaţia într-un comunicat.

Totodată, apreciază necesară desfiinţarea actualelor inspectorate şcolare, „cosmetizate” în proiectul Legii învăţământului preuniversitar ca fiind direcţii judeţene, şi înfiinţarea unor noi structuri deconcentrate.

„Ţinând cont de fenomenul extins al neparticipării şcolare în raport cu populaţia şcolară – 286.150 de copii între 7 şi 17 ani erau în afara şcolii la 1 ianuarie 2021, din totalul de aproximativ 2.500.000 de copii de vârstă şcolară -, Salvaţi Copiii România consideră că, în forma propusă, Legea Educaţiei Naţionale nu va fi în măsură să contribuie la combaterea inegalităţilor sociale şi teritoriale şi la asigurarea unui climat şcolar pozitiv pentru învăţare, necesare pentru reuşita şcolară a tuturor copiilor, indiferent de vulnerabilitatea socio-economică a familiilor şi comunităţilor în care aceştia trăiesc”, afirmă Salvaţi Copiii România.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version