Educatie
Salvaţi Copiii România: Eliminarea bursei sociale pentru elevii din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate va agrava abandonul şcolar
Organizaţia Salvaţi Copiii România condamnă eliminarea fără nicio justificare a bursei de merit pentru clasa a V-a şi a bursei de ajutor social pentru elevii din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate

Organizaţia Salvaţi Copiii România condamnă eliminarea fără nicio justificare a bursei de merit pentru clasa a V-a şi a bursei de ajutor social pentru elevii din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate, decise de Ministerul Educaţiei prin Ordinul de ministru nr. 5.379 din 7 septembrie 2022, în condiţiile în care inechitatea sistemului de educaţie şi abandonul şcolar au devenit cronice, în lipsa unor măsuri integrate de reducere a lui: astfel, abandonul şcolar neschimbat în ultimii 10 ani – 35.259 de elevi, dintre care 20.878 din ciclul primar şi gimnazial şi 14.381 din învăţământul liceal, au abandonat şcoala în 2019/2020.
Mai mult, România înregistrează un procent de 15,6% al tinerilor între 18-24 de ani care au finalizat doar opt clase sau mai puţin, deşi ţinta fixată de România, în 2010, a fost de reducere a fenomenului la 11,3%, până la sfârşitul anului 2020. Reamintim că Organizaţia Salvaţi Copiii România a transmis Ministerului Educaţiei, în luna iulie, un document prin care recomandă reintroducerea bursei de studiu, revenirea la aprobarea anuală a cuantumului minim al burselor şcolare prin HG, stabilirea unitară, la nivel naţional, a criteriilor de acordare a burselor şcolare, prin Statutul elevului, fără posibilitatea autorităţilor publice locale sau a unităţilor de învăţământ de a stabili criterii specifice şi introducerea în textul proiectului de lege a dreptului elevilor de a beneficia de un laptop cu conexiune la internet, primit în comodat pe toată durata ciclului de studii.
Ţinând cont de fenomenul extins al neparticipării şcolare în raport cu populaţia şcolară – 286.150 de copii între 7 şi 17 ani erau în afara şcolii la 1 ianuarie 2021, din totalul de aprox. 2.500.000 de copii de vârstă şcolară – Salvaţi Copiii România consideră că, în forma propusă, Legea Educaţiei Naţionale nu va fi în măsură să contribuie la combaterea inegalităţilor sociale şi teritoriale şi la asigurarea unui climat şcolar pozitiv pentru învăţare, necesare pentru reuşita şcolară a tuturor copiilor, indiferent de vulnerabilitatea socio-economică a familiilor şi comunităţilor în care aceştia trăiesc.
