Social

Salvaţi Copiii: 4.000 de copii care nu au avut acces la cursurile online, readuşi la şcoală, în condiţii de siguranţă sanitară

4.000 de copii au început deja şcoala, de la 1 iulie, în clasele special organizate de Salvaţi Copiii România, pentru restabilirea dreptului la educaţie al celor care, în lipsa unei tablete şi/sau a accesului la internet, au fost lăsaţi în afara şcolii online. În cele 6 săptămâni de învăţare, copiii au fost în siguranţă, normele sanitare au fost respectate, iar pedagogii s-au concentrat pe recuperarea educaţională şi suportul psiho-emoţional.

Echipele Salvaţi Copiii au asigurat recuperarea decalajelor cauzate de lipsa accesului sau de accesul redus/slab calitativ la clasele desfăşurate online în perioada restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19, organizând astfel:

– 100 de grupe pentru programul Şcoală după şcoală, unde au fost integraţi copiii de vârstă şcolară din comunităţi/familii vulnerabile care au fost marginalizaţi suplimentar în cele trei luni de carantină;

– 27 de grupe pentru Grădiniţa estivală, unde au fost integraţi copiii din ciclul preşcolar, care au fost scoşi în afara oricărui program educaţional la care copiii din medii sociale stabile au avut acces garantat, cu prioritate cei care urmează să frecventeze clasa pregătitoare în noul an şcolar.

Clasele funcţionează în şcoli din Bucureşti, Constanţa, Craiova, Iaşi, Lupeni, Mangalia, Negreşti, Petrila, Reşiţa, Suceava, Timişoara, Târgu Mureş şi Târgovişte.

Douăzeci de grupe au fost deschise şi în mediul rural: în localităţile Prejmer şi Viştea de jos, din judeţul Braşov şi în localităţile Bahnea şi Idiciu, din judeţul Mureş.

În total, 150 de cadre didactice, psihologi şi asistenţi sociali ai organizaţiei sunt implicaţi în organizarea şi susţinerea activităţilor de vară.

La sfârşitul lunii mai, în cadrul Semestrului European, Comisia Europeană a atras atenţia României asupra unor provocări ale sistemului de educaţie, cum ar fi echitatea, caracterul incluziv, nevoia de a stabili un mecanism care să abordeze părăsirea timpurie a şcolii, subliniind că:

„Din cauza infrastructurii digitale inadecvate, a materialelor didactice necorespunzătoare şi a competenţelor digitale insuficiente, trecerea la învăţământul la distanţă, necesară în contextul epidemiei de COVID-19, creează probleme pentru instituţiile de învăţământ şi formare, pentru cadrele didactice şi pentru elevi, în special pentru elevii defavorizaţi şi pentru romi.”

Activităţile de educaţie remedială au inclus în principal:

– Pregătire şcolară remedială în vederea depăşirii carenţelor educaţionale din cauza neparticipării şcolare;

– Educaţie pentru sănătate, respectarea normelor de igienă, mai ales în cotextul cauzat de pandemie Covid-19;

– TIC – instruirea copiilor în utilizarea tehnologiei moderne;

– Educaţie nonformală, învăţare prin joc şi, împreună cu parteneri abilitaţi, derularea de experimente ştiinţifice, educaţie financiară etc;

– Ieşiri în aer liber, mici drumeţii, dezvoltarea relaţiilor interpersonale şi socializare;

Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România, a explicat urgenţa recuperării educaţionale în cazul copiilor vulnerabili: „Salvaţi Copiii România a deschis şcolile, imediat ce a fost posibil şi am demonstrat că se poate să garantezi accesul real la educaţie pentru toţi copiii şi, în acelaşi timp, să le protejezi sănătatea. E nevoie de voinţă politică, de finanţare adecvată şi de o radiografiere eficientă a sistemului, pentru ca şcoala să se redeschidă în 14 septembrie în condiţii optime”.

Toate grupele au urmat o metodologie strictă, astfel încât atât copiii, cât şi cadrele didactice să fie în siguranţă. Activităţile s-au desfăşurat cu asigurarea distanţei sociale, atât în interior, cât şi în exterior. Grupele au avut între 5 şi 10 copii, pentru o perioadă de maxim trei ore/zi la şcoală (în interiorul şcolii sau în aer liber). Cei 4.000 de copii au fost organizaţi în serii alternative pe parcursul fiecărei săptămâni din perioada verii.

Printre măsurile pe care copiii intervievaţi şi Organizaţia Salvaţi Copiii România le propun în continuare autorităţilor spre implementare se regăsesc:

– crearea de iniţiative pentru perioada verii, în totală conformitate cu protocoalele de sănătate, care vizează recuperarea competenţelor cognitive şi de socializare compromise din pricina absenţei îndelungate de la şcoală;

– asigurarea distribuirii de instrumente educaţionale (tablete sau PC-uri) necesare învăţării de la distanţă tuturor elevilor care au nevoie şi acordarea de sprijin individual în învăţare;

– planificarea intervenţiilor inovatoare care să reorganizeze atât şcolile cât şi parcursurile de învăţare în perspectiva următorului an şcolar, ceea ce presupune pregătirea cadrelor didactice în susţinerea lecţiilor online şi garantarea materialelor personalizate şi de suport de învăţare pentru elevii aflaţi în situaţiile cele mai dificile;

– pregătirea tuturor şcolilor, indiferent de localitate şi de resursele autorităţilor locale, pentru a asigura condiţii de siguranţă medicală şi monitorizarea aplicării regulilor sanitare şi de distanţare socială, astfel încât toţi copiii să înveţe în condiţii decente şi sigure în şcolile lor (repararea şi renovarea spaţiilor, grupuri sanitare în interiorul şcolilor, apă curentă, canalizare, transport, spaţii pentru timp liber şi activităţi sportive etc.).

– sprijinirea sistemului educaţional de către serviciile de asistenţă socială, prin identificarea copiilor aflaţi în condiţii de sărăcie şi excluziune socială şi prin asigurarea protecţiei lor împotriva oricărei forme de abuz.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version