Connect with us

Social

Salariul de bază minim brut pe ţară, actualizat în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii

Guvernul a stabilit, joi, prin hotărâre, că salariul de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcţie de rata inflaţiei şi de productivitatea muncii, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

„Este mecanismul de calcul european care va fi aplicat şi în România. Iar această reformă asumată de Guvern prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă va aduce predictibilitate evoluţiei salariului minim brut, care, vă reamintesc, acum este la nivelul de 4.050 lei lunar. În cursul anului trecut, a fost aprobat de Guvern şi ulterior de Parlament proiectul de lege în acest sens, dar, HG adoptată astăzi detaliază aplicarea modului de actualizare anuală a salariului minim. Şi este de menţionat faptul că şi în preambulul acestei hotărâri, dar şi după, pe parcursul aplicării ei, partenerii sociali sunt şi vor fi implicaţi în calendarul anual de implementare, atât în comisia de dialog social din cadrul ministerului, cât şi în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social”, a explicat Constantin într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință