Rromanipen-ul este legea fundamentală a romilor sau „Constituţia tradiţiei rome”, sistem de norme, valori şi concepte intra-comunitare, care gravitează in jurul modelului de identitate al culturii tradiţionale rome: familia comunitară, acel tip de familie extinsă Ia nivel de comunitate, care se află intr-o relaţie de dependenţă normativă şi structurală de comunitatea căreia ii aparţine.
Familia romă este o famile-rizom, care işi unifică rădăcinile intr-o tulpină comună şi orientată exclusiv spre prezent, dezinteresată de istorie sau de experienţa trecutului, singura istorie care o preocupă este istoria de familie, fiecare individ fiind dator să-şi cunoască genealogia, nu ca pe o obligaţie de studiu, ci in mod firesc, natural, prin relaţia cotidiană cu memoria familială conservată in cutume şi tabu-uri.
În acest spirit, romii işi constituie identitatea prin raportare la un prezent continuu, devenit in fiecare clipă viitor continuu care reflectă trecutul continuu sau memoria culturală, conform concepţiei despre timpul circular. Structura socială inerentă unui asemenea punct de vedere este derivată din ideea descendenţei, a continuităţii prin urmaşi. întruchipările sacre ale acestei religii sunt copiii, soborul clerical – kris-ul bătrânilor, legea – phralipe (fraternitatea), practica mistică – ujipen ai pakiv (puritatea şi onoarea), iar revelaţia – familia.
Rromanipen-ul, prin caracterul lui sacru, inalienabil şi indubitabil, cu valoare de dogmă, se centrează pe 4 concepte esenţiale: phralipe – revelaţia relaţiilor fraterne din comunitate, de ajutor reciproc, responsabilitate colectivă şi impărtăşire a destinului; pakiv -credinţa, respectul, onoarea şi increderea reciprocă; ujipe – conservarea stării de puritate spirituală şi trupească; baxt – cultul norocului, al şansei prezente in viaţa celor care respectă normele phralipe-ului şi pakiv-ului, in opoziţie cu bibaxt-ul, nenorocul, neşansa care apare in lipsa primelor două – phralipe şi pakiv.
întreaga filosofie de viaţă a culturii tradiţionale a rromilor se bazează pe opoziţia pur / „uzo” – impur / „mahrime”, puritatea rituală reprezentând respectarea ordinii şi armoniei universale prin conformarea la model, iar impuritatea rituală, invizibilă, dar pregnantă spiritual, fiind devierea de la model, deci ruperea echilibrului intra-comunitar prestabilit printr-o serie de legi de comportament şi conduită, a căror valabilitate a fost indelung verificată prin experienţă. Conservarea legilor purităţii este unul dintre cei mai importanţi factori de control cutumiar şi de protecţie a coeziunii intra-comunitare in societatea tradiţională a romilor.