Romanipen, sistemul de valori rome

Romanipen– “romitatea”, într-o traducere pur literală – este un sistem simbolic de valori şi coduri de conduită care definesc ce se cuvine, moral şi social, în viaţă, şi ce nu: legea tradiţională romani (adjectiv derivat din substantivul “rom”).

Termenul are o rezonanţă intelectuală şi abstractă. “Dacă ar fi să definesc acest ‘romanipen’, l-aş defini în trei cuvinte: phralipe, pakiv, baxt.”

Phralipe (adesea ortografiat fără ‘h’) – înseamnă ‘frăţie, fraternitate’ şi evocă vechile valori ale întrajutorării, sprijinului colectiv. Dar – atrage atenţia etnologul Delia Grigore- şi ale responsabilităţii colective: Întotdeauna există şi un revers al medaliei. Pentru că nu poţi să ceri ajutorul unei comunităţi, dacă nu eşti şi responsabil de ce face ea. Odată ce eşti, ca individ, dependent şi protejat de comunitate, dacă faci o greşeală, nu răspunzi numai tu, ci întreaga familie, întregul neam, fraţii tăi. Toţi sunt întinaţi, ca să zic aşa, de greşeala ta. Este o lege clară în cultura tradiţională romani. Şi, în condiţiile astea te gândeşti de două ori înainte de a face ceva!

Pakiv (pronunţat ‘pakiiu’, cu varianta ‘pativ’) – înseamnă onoare, credinţă în Dumnezeu, împăcare, încredere.

Baxt (pronunţat ‘baht’) – înseamnă soartă, credinţa în destin.

Această credinţă în soartă se leagă şi de credinţa dualistă romă, adică bine şi rău, Dumnezeu şi diavol. Romii cred că şi binele şi răul au fost lăsate pe pământ pentru echilibru. E o credinţă neconformă cu creştinismul oficial şi care s-ar putea să fie una din cauzele care a dus la marile persecuţii, inclusiv la robie.

O mare semnificaţie în cultura anumitor grupuri de romi o are ‘taxtaj’, (pronţat ‘tahtai’, cuvântul înseamnă ‘pahar’); e vorba de un pocal de argint tradiţional care se moşteneşte numai pe linie masculină şi se foloseşte în ceremonii importante.

Taxtaj poate fi un pandant al Graalului, există colinde rome în care se spune că în taxtai se strânge sângele Domnului.

Statutul femeilor este adesea un subiect de îngrijorare, atunci când instituţiile sau presa iau în discuţie problemele sociale ale unor comunităţi rome. Există voci care afirmă că, dacă romii sunt de regulă cetăţeni de rangul doi în societatea de azi, femeile rome sunt cetăţeni de rangul doi la puterea a doua.

Care ar fi, într-o prezentare schematică, rolul femeilor în cultura tradiţională romă?

Femeia devine tot mai importantă pe măsură ce îmbătrâneşte şi are copii. Conduce toată familia, mai puţin pe soţ. Femeia bătrână care a procreat şi a “scăpat” (e “iertată, cum se spune în cultura tradiţională romanească) de această responsabilitate, capătă un statut deosebit.

La ora actuală, doar 5-10% din romi păstrează obiceiul de a-şi căsători copiii de mici.

Criss-ul a fost şi este foarte important, acolo unde mai funcţionează, pentru comunitatea tradiţională romani. Cei care făceau parte din criss, judecătorii, crissinitorii, erau şi sunt oameni de mare onoare şi de încredere pentru comunitate. Dacă integritatea le era pusă la îndoială de alţi membri ai comunităţii, în special de cei aflaţi în litigiu, imediat se apela la alţii, chiar din comunităţi îndepărtate.

Justiţia tradiţională romă nu este una punitivă, cum este în justiţia modernă, unde se caută doar pedepsirea vinovatului mai ales dacă nu se pot recupera prejudiciile. La romi, importantă este, în primul rând, compensarea victimei şi reechilibrarea societăţii. Se încearcă de fiecare dată împăcarea părţilor, despăgubirea victimei de către persoana vinovată, urmată de o masă de împăcare.

Justiţia este distributivă – de multe ori ambele părţi au partea lor de dreptate şi de vină, în acelaşi timp. În general, reiese că toţi au şi dreptate şi toţi sunt şi puţin vinovaţi.

Judecata din interior vizează mai cu seamă cazurile de înşelăciune sau de certuri în familie.

O persoană poate fi declarată ‘maxrime’ – (pronunţat ‘mahrime’) adică spurcată, impură – de către criss în cazurile de trădare sau pentru fapte foarte grave.

Acest fapt duce la excludere. Asta nu înseamnă că eşti obligat să te muţi din comunitate. În schimb, nu mai eşti invitat la evenimentele comunităţii, fetele tale se mărită mai greu, deci devii un paria cultural. Poţi fi declarat ‘maxrime’ numai pe o perioadă şi apoi să fii iertat, depinde de gravitatea cazului. Mai sunt cazuri de acest gen dar din ce în ce mai puţine.

Decizia criss-ului trebuie respectată de toată lumea. Se întâmplă însă ca oamenii să nu o respecte, să facă gălăgie, să se ia la bătaie.

Aici pot interveni femeile vârstnice care fac un gest foarte interesant: îi pot ameninţa pe cei care se bat că îi spurcă prin uşoara ridicare a fustei. Şi asta e ca şi cum toţi cei prezenţi, vinovaţi sau nu, ar fi declaraţi ‘maxrime’. Şi-atunci toată lumea se linişteşte, fiindcă se feresc să fie spurcaţi, este ceva foarte grav să fii declarat ‘maxrime’.

Cultura romă se bazează foarte mult pe imagine, pe ideea de ruşine. Ruşinea este cea care îi educă pe copii şi li se spune mereu: “să nu ne faci de râs, să nu ne faci de ruşine”.

Romii au azi probleme identitare tocmai din cauza internalizării stigmei de sine. “Atât li s-a spus că sunt răi şi hoţi încât au ajuns să o creadă şi ei”.

Delia Grigore e de părere că în prezent sinele romilor trebuie “ajutat să crească puţin, fiindcă este un sine stigmatizat. Trebuie să-ţi spună cineva că nu e chiar aşa rău să fii rom, că te poţi realiza şi ca rom. Avem o origine nobilă, limba romani e de origine indiană, suntem dintr-un mare popor, am avut o istorie grea şi trebuie să ne cunoaştem pe noi înşine ca să ne descoperim şi plusurile şi minusurile.”

“Nu îi poţi spune însă unui rom să fie mândru că e rom, dacă el moare de foame. Nu poţi avea programe culturale identitare, de creştere a stimei de sine fără să ai dezvoltare”, conchide specialista în antrolopogie culturală.

Sursa: BBC