Connect with us

Educatie

România ocupă ultimul loc în UE la educaţie financiară

Planificarea financiară se numără printre activităţile cel mai des amânate de români

Planificarea financiară se numără printre activităţile cel mai des amânate de români, acest comportament ţinând în primul rând de nivelul de educaţie financiară al populaţiei, capitol la care România ocupă ultimul loc în UE, conform unui studiu desfăşurat anul acesta de Aegon România.

Potrivit acestuia, planificarea financiară se numără printre activităţile cel mai des amânate de români, la egalitate cu mersul la dentist. Dacă pentru mersul la dentist printre cele mai invocate motive de amânare se numără costurile mari ale tratamentelor şi frica de medicul stomatolog, pentru planificarea financiară comportamentul de amânare ţine, în primul rând, de nivelul de educaţie financiară al populaţiei. Din păcate, România ocupă ultimul loc în UE la acest capitol, cu o rată de 21%, faţă de media europeană de 52%, conform unui studiu realizat de agenţia Standard & Poor’s Ratings, precizează Aegon România.

La polul opus, în rândul activităţilor preferate, se află mersul la cumpărături şi vizitele la rude. Chiar şi făcutul de curăţenie în casă sau studiatul sunt mult mai sus în topul activităţilor preferate de români, la mare distanţă faţă de activităţile care ţin de planificarea financiară.

„Am văzut din acest studiu că românii sunt atenţi la modul în care îşi gestionează banii, sunt grijulii cu ziua de azi, însă prea puţini au planuri financiare pentru ziua de mâine. Ei bine, când vorbim despre educaţie financiară, tocmai la asta ne referim – la o planificare atentă şi disciplinată a bugetului personal şi la decizii atent cântărite când e vorba de satisfacerea nevoilor şi dorinţelor. Educaţia financiară este deopotrivă importantă şi binevenită pentru adulţi şi copii”, a afirmat Sînziana Maioreanu, director general al Aegon România.

Cercetarea Aegon arată că majoritatea românilor, cu precădere familiile moderne (părinţi 30-44 ani, cu studii şi venituri medii sau mari) ştiu exact ce venituri generează (79%) şi şi-au făcut o rutină din a plăti întotdeauna facturile la timp (90%), însă grija lor pentru siguranţa financiară nu se numără printre priorităţi.

Cei mai mulţi îşi administrează cu responsabilitate veniturile pe termen scurt, ceea ce îi lasă descoperiţi când vine vorba de „bani albi pentru zile negre”.

Acelaşi studiu mai arată că 60% dintre români nu au un plan de rezervă în caz de boală sau accident, iar 70% dintre aceştia nu ştiu ce consecinţe financiare ar avea decesul, îmbolnăvirea sau implicarea lor într-un accident.

„Un plan de rezervă poate însemna un depozit de câteva salarii puse deoparte pentru cheltuieli neprevăzute, dar şi să faci investiţii în propria educaţie, să ai un plan suplimentar pentru pensie, o asigurare de viaţă sau plan de siguranţă financiară în caz de îmbolnăvire sau accident. Câţi dintre noi ne punem serios întrebarea – Dacă mâine m-aş îmbolnăvi sau aş suferi un accident, ar putea ai mei să se descurce singuri, fără veniturile mele întregi o perioadă bună de timp? Aş avea cum susţine cheltuielile casei, plus medicamente, tratamente, deplasări? Ne e teamă şi de întrebare şi de răspuns. Dar cred că astfel de întrebări trebuie să ni le punem şi să acţionăm în consecinţă, tocmai din grijă şi iubire faţă de familie. Soluţiile de protecţie financiară există”, a adăugat Sînziana Maioreanu.

Cercetarea Aegon România s-a desfăşurat în februarie 2022 şi a inclus circa 600 de respondenţi cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani, dintre care 70% cu copii. Eşantionul este eterogen din punct de vedere al studiilor, venitului şi statusului relaţional. Respondenţii provin din toate zonele ţării şi locuiesc în oraşe sau în apropierea acestora.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință