Connect with us

Economie

România îşi va creşte capacitatea de depozitare a gazelor la peste 4 miliarde de metri cubi

România are în plan creşterea capacităţii de înmagazinare a gazelor la peste 4 miliarde de metri cubi, de la 3 miliarde în prezent

România are în plan creşterea capacităţii de înmagazinare a gazelor la peste 4 miliarde de metri cubi, de la 3 miliarde în prezent, a afirmat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

El a participat la inaugurarea unei staţii de uscare gaze la depozitul de la Bilciureşti, judeţul Dâmboviţa, alături de premierul Nicolae Ciucă şi de conducerea Romgaz şi Depogaz.

„Vrem să creştem capacitatea de depozitare a gazelor la peste 4 miliarde de metri cubi, în 2025. Investiţiile sunt pe lista proiectelor prioritare şi vor putea fi finanţate din bani europeni. Aşa cum ne-am propus în programul de guvernare, capacitatea de înmagazinare va creşte şi va asigura atât securitatea energetică a ţării, cât şi independenţa sa energetică”, a spus ministrul.

Investiţia inaugurată marţi, în valoare de 7,6 milioane de euro, contribuie la creşterea capacităţii de extracţie din depozitul de la Bilciureşti, care este cel mai mare depozit de gaze din ţară.

Potrivit planurilor Depogaz, un nou depozit ar putea fi construit la Fălticeni.

Totodată, ministrul a dat din nou asigurări că în această iarnă nu vor fi probleme cu alimentarea cu gaze.

„Iarna aceasta va fi ca iarna trecută, ca şi acum două ierni, pentru că avem aceleaşi capacităţi, chiar o capacitate şi mai mare de extracţie, dar nu se mai rezervă din timp capacităţi de import, ceea ce este o modalitate de a sensibiliza piaţa. Aşa-zişii specialişti care spun asta… Oare are cineva interes să ţină preţul sus? Dacă spui că există o criză, care nu există, când spui că nu vor exista gaze doar pui presiune pe preţ”, a completat Popescu.

El a reiterat că preţul gazelor a crescut din cauza speculaţiilor făcute de Federaţia Rusă, prin intermediul Gazprom, care pune presiune pentru ca gazoductul Nord Stream 2 să fie dat cât mai repede în folosinţă.

„Noi estimăm că după perioada de iarnă, după pornirea conductei, preţurile vor scădea”, a completat oficialul.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință