România are un decalaj de încasare a TVA de 36%, în timp ce media UE este de 5,4%, ţările din regiune reuşind o diminuarea a acestuia printr-un printr-un mix de reforme şi digitalizare a administraţiilor fiscale, însă cele realizate în România nu au generat încă rezultatele dorite, se arată într-o analiză realizată de Daniel Anghel, Country Managing Partner PwC România.
„Situaţia fiscal-bugetară a României a ajuns în punctul în care numeroasele probleme acumulate în ani de zile au generat o criză ce trebuie corectată urgent. Lipsa de predictibilitate alimentată de modificări legislative şi fiscale frecvente şi fără studii de impact, creşterea nesustenabilă a cheltuielilor publice, întârzierile foarte mari în modernizarea şi dotarea cu tehnologiei a administraţiei fiscale sunt doar câteva dintre cauzele care au generat inechitate fiscală în economie şi de remunerare în sistemul public, colectare insuficientă a veniturilor statului şi deficite tot mai mari, mai greu de finanţat şi, implicit, o stare de nemulţumire a multor categorii sociale. Cu câteva zile înainte de Consiliul Ecofin, guvernul a anunţat că vor fi aplicate trei pachete de măsuri în următoarele luni, primul cuprinzând o serie de creşteri de fiscalitate – două cote de TVA de 11% şi 22%, accize majorate cu 10%, impozit pe dividende de 16%, suprataxarea băncilor, CASS pentru pensii etc – şi câteva ajustări ale cheltuielilor. Cu acest pachet, guvernul estimează în acest an venituri bugetare mai mari cu 10,6 miliarde lei şi cheltuieli mai mici cu 12,7 miliarde lei. Celelalte două pachete de măsuri ar urma să se concentreze asupra cheltuielilor şi a companiilor de stat, însă detaliile lipsesc deocamdată”, susţine Daniel Anghel.
Potrivit acestuia, crizele suprapuse începând din 2020 au venit după o perioadă începută din 2016, în care politica fiscală s-a relaxat, introducându-se multe scutiri de taxe şi excepţii, şi în care majorările de salarii, pensii şi alte forme de sprijin financiar au luat avânt fără a ţine seama de limitele bugetare. Ca urmare, deficitul bugetar a depăşit plafonul de 3% din PIB, cerut prin tratatul de la Maastricht statelor membre UE şi, din primăvară lui 2020, Comisia Europeană (CE) a declanşat procedura de deficit excesiv. România urma să ia o serie de măsuri pentru a diminua deficitul, însă criza pandemică, apoi războiul din Ucraina şi criza energetică au dus la o abordare tolerantă a CE, mai ales că mai multe state UE au înregistrat deficite mai mari de 3% din PIB. În 2021-2022, România a făcut o ajustare conform recomandărilor şi a redus deficitul, dar din 2023 şi mai ales din 2024, deficitului bugetar s-a adâncit până la recordul de 9,3% din PIB, pe fondul unei perioade electorale prelungite în care responsabilitatea fiscală a fost ignorată.
Conform sursei citate, rezultă din planul fiscal pe termen mediu că miza mai mare este reducerea cheltuielilor bugetare decât creşterea poverii fiscale. Între timp acest plan a fost reevaluat, fiind considerat prea optimist.
Potrivit lui Daniel Anghel, cauzele veniturilor bugetare reduse sunt multe, cele mai evidente fiind numărul redus de contribuabili raportat la mărimea populaţiei, capacitatea de colectare slabă a ANAF, evaziunea fiscală, fenomenul muncii la negru.
În ce priveşte creşterea taxelor, el menţionează că, în documentele Ministerul de Finanţe este mereu amintită analiza Băncii Mondiale care susţine atât eliminarea excepţiilor şi scutirilor de la toate categoriile de taxe şi impozite, cât şi introducerea impozitării progresive a veniturilor şi majorarea cotei standard de TVA.
Potrivit acestuia, eliminarea distorsiunilor din sistemul fiscal şi asigurarea echităţii sunt principii corecte care trebuie puse în practică şi, fiind asumate prin PNRR, erau şi predictibile.
„Toate cele menţionate mai sus nu se pot rezolva prin măsuri rapide pe termen scurt. Multe dintre ele au rădăcini adânci care ţin de arhitectura instituţională şi legislativă. Prin urmare ele necesită reforme pe termen lung, cu o viziune de dezvoltare. O mulţime de schimbări afectează şi vor afecta şi mai pregnant lumea şi, implicit, România. Astfel, convulsiile din comerţul global, războiul tarifar, modificarea lanţurilor de aprovizionare, relocarea producţiei, toate au impact asupra industriei europene şi mai ales al celei germane de care România este dependentă în mare măsură şi trebuie analizate pentru a fi luate acele decizii care, pe termen mai lung, pot sprijini economia românească să se dezvolte”, spus Daniel Anghel.
De asemenea, el precizează că demografia este un alt factor de risc, din cauza îmbătrânirii populaţiei şi a nevoii de asigura pensii şi asistenţă medicală.
„Forţa de muncă este sub presiunea AI şi a altor tehnologii, care nu vor „fura” neapărat locurile de muncă, dar care le vor transforma dramatic în timp şi vor impune noi competenţe şi, deci, o altă piaţă a forţei de muncă şi un alt model educaţional. Politica bugetară şi fiscală trebuie să sprijine aceste demersuri şi nu să fie o povară pentru economie. Toate aceste schimbări necesită o viziune şi, evident, investiţii din fonduri publice, dar mai ales private care trebuie atrase, stimulate pentru a contribui la creşterea economică şi pentru a evita ca România să intre în capcana venitului mediu, adică a stagnării economice. Desigur acesta este un subiect separat care merită o analiză în sine, însă trebuie să privim mai departe de orizontul lui 2025. Dacă rezolvăm acum problema deficitului, eventual cu aceleaşi metode folosite în trecut care nu pot avea decât aceleaşi efecte pe care le ştim, nu vom ieşi cu adevărat din cercul vicios al crizelor bugetare, al creşterii ad hoc a taxelor şi al cheltuielilor ineficiente. Însă trebuie să ne gândim şi la ceea ce avem de făcut odată ce trecem de acest impas, pe de o parte pentru a nu mai face aceleaşi erori, iar pe de altă parte pentru a ne conecta mai bine la realităţile economice globale astfel încât să rămânem pe tendinţa de creştere economică şi de recuperare a decalajelor faţă de restul UE. Potenţialul există, dar trebuie valorificat”, a mai spus Daniel Anghel.