Social News
Ritmul de absorbţie şi implementare a PNRR este extrem de lent

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este cea mai ambiţioasă iniţiativă de reforme şi investiţii pe care România a avut-o vreodată la dispoziţie, însă ritmul de absorbţie şi implementare este extrem de lent, iar fără reforme, respectiv jaloane îndeplinite, miliardele nu vor mai veni, susţine Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), într-un articol de opinie postat pe Linkedin.
Potrivit acestuia, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este cea mai ambiţioasă iniţiativă de reforme şi investiţii pe care România a avut-o vreodată la dispoziţie. Cu o alocare totală de 28,5 miliarde euro (13,6 miliarde euro granturi şi 14,9 miliarde euro împrumuturi), PNRR ar trebui să accelereze modernizarea infrastructurii, digitalizarea administraţiei publice şi îmbunătăţirea sectoarelor esenţiale precum sănătatea şi educaţia, cu bani europeni. Cu toate acestea, România se confruntă cu întârzieri majore. Până la sfârşitul lunii septembrie 2024, din totalul de 28,5 miliarde euro, ţara noastră a încasat doar 9,4 miliarde euro, adică aproximativ o treime. Problema este că, din aceşti bani, doar 4,1 miliarde euro erau efectiv cheltuite la finalul trimestrului III din 2024. În termeni de jaloane şi ţinte, România a îndeplinit doar 14% din ce îşi asumase, cu 448 jaloane rămase din 518 (date ale Comisiei Europene). Asta înseamnă că ritmul de absorbţie şi implementare este extrem de lent. Fără reforme, respectiv jaloane îndeplinite, miliardele nu vor mai veni, susţine Cristian Popa, în articolul intitulat „Stadiul PNRR: mult întârziat. Rămâne însă oportunitatea pe care nu ne permitem să o ratăm”.
România a fost singura ţară în pericol de suspendare a angajamentelor de plată sau a plăţilor, în baza articolului 10 din Regulamentul Facilităţii de Redresare şi Rezilienţă, care sancţionează statele membre care nu corectează deficitul excesiv.
„Am mai spus-o şi în trecut: PNRR nu este doar despre absorbţia unor fonduri europene, ci despre modernizarea structurală a României. Este greu de imaginat o altă ocazie în care cineva îţi oferă 28,5 miliarde euro pentru dezvoltare şi îţi cere doar să faci ceea ce oricum era necesar: reforme, disciplină fiscală şi să investeşti eficient, strategic, să faci ceva să îţi fie mai bine pe termen lung. Beneficiile sunt duble: nu doar că ai o sursă solidă de finanţare, dar ai şi un set clar de reforme şi mecanisme de implementare care să sprijine o dezvoltare sustenabilă. Este, desigur, important să primim undiţe, nu peşte, pentru a ne descurca şi atunci când programul expiră. Mai avem mai puţin de doi ani la dispoziţie pentru a valorifica această oportunitate. La final, sumele necheltuite se pierd. Vom reuşi să creştem rata de absorbţie a fondurilor?”, a adăugat Cristian Popa.

-
Educatie2 săptămâni ago
Locuri pentru candidaţii romi la şcolile de subofițeri ale Ministerului Afacerilor Interne
-
Asul de trefla2 săptămâni ago
De ce rom și nu țigan?
-
La zi2 săptămâni ago
Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paşti
-
Asul de trefla2 săptămâni ago
Anuța Brânzan, supravieţuitoarea deportării din Transnistria