Connect with us

Social

Rabla pentru sobe

Programul ”Rabla pentru sobe” va demara în următoarele săptămâni, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) urmând să finanţeze 70% din cheltuiala cu instalarea unei sobe eficiente energetic, dar nu mai mult de 10.000 de lei, a anunţat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, la Palatul Parlamentului.

„Un alt lucru la care vreau să mă refer, pentru că are legătură cu lemnul de foc şi pentru că este o perioadă propice pentru astfel de discuţii, este cel legat de un program finanţat prin AFM, care se numeşte ‘Rabla pentru sobe’. În România, din păcate, marea majoritate a locuinţelor care se încălzesc cu lemn de foc sunt slab izolate din punct de vedere energetic, sunt ineficiente, iar despre sobele folosite pentru a încălzi aceste locuinţe nu mai vorbim. (…) Din discuţiile pe care le-am avut cu colegii mei de la AFM, în următoarele săptămâni vom începe finanţarea efectivă a acestor proiecte, vom demara acest program de finanţare. Vom finanţa 70% din cheltuiala cu instalarea unei sobe eficiente energetic, dar nu mai mult de 10.000 de lei”, a afirmat ministrul.

Mircea Fechet a menţionat că, din estimările specialiştilor, randamentul mediu al unei sobe în mediul rural în România este de 20 – 25%.

„Din acest motiv, şi nu numai, am pregătit acest program-pilot în premieră în România, finanţat prin Administraţia Fondului pentru Mediu, respectiv 500 de milioane de lei, să finanţăm localităţile din cele 27 de judeţe ale României, din zona montană, aşa cum este aceasta definită de Legea muntelui. Sobele trebuie să aibă un standard european, se numeşte Eco Design, ceea ce înseamnă un randament de minimum 80%. Asta înseamnă că cei care vor beneficia de un astfel de program vor consuma poate jumătate, poate o treime din cantitatea de lemne pe care o consumă astăzi pentru a încălzi aceeaşi locuinţă”, a precizat el.

Şeful de la Mediu a afirmat că România nu va renunţa la lemnul de foc ca sursă de încălzire nici acum, nici în viitor.

„La Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor ne pregătim pentru iarnă la fel cum ne pregătim pentru fiecare sezon. Nu aş spune că există o pregătire specifică, însă, prin Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, trebuie să ne asigurăm înainte de fiecare sezon rece că cele 3,5 milioane de gospodării din România care se încălzesc cu lemn de foc vor avea acces la această resursă şi vor avea acces la un preţ competitiv. Este foarte important şi aş începe prin a menţiona că nici acum, nici în viitor, nu se pune problema să renunţăm la această sursă de încălzire – lemnul de foc – acolo unde este accesibilă, mai ales că se foloseşte dintotdeauna şi nu avem niciun motiv să obligăm pe cineva sau să solicităm cuiva să schimbe modul în care îşi încălzeşte propria locuinţă, cu atât mai mult cu cât lemnul de foc e o resursă regenerabilă”, a spus acesta.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință