Connect with us

Educatie

Proiectul pentru finanţarea Programului „Săptămâna verde” din Fondul pentru mediu a fost adoptat

Hotărârea de Guvern pentru aprobarea finanţării din Fondul pentru mediu a Programului „Săptămâna verde” a fost adoptată joi de Executiv, la propunerea Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), a anunţat ministerul de resort.

Conform sursei citate, proiectul prevede acordarea sumei de 100 de milioane de lei, sub formă de finanţare nerambursabilă, prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), pentru realizarea acţiunilor multianuale, necesare Programului „Săptămâna verde”, derulat de Ministerul Educaţiei, prin unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, pe parcursul anilor 2024 şi 2025.

„Ştiu că multe şcoli au organizat deja „Săptămâna verde”, dar finanţarea se acordă inclusiv pentru anul viitor, astfel încât banii au timp să ajungă la toţi copiii care nu îşi permit să desfăşoare în mod corespunzător activităţile ce presupun adesea deplasări la diferite instituţii, în arii naturale protejate, la muzee sau în parcuri. Ne dorim ca, în colaborare cu dascăli cu experienţă sau pasionaţi de protejarea naturii, care folosesc în mod creativ platformele Şcoli verzi şi Săptămâna Verde, să dezvoltăm o formulă modernă de educaţie de mediu. În curând, vom demara şi Programul Rangerii Juniori care are alocat un buget de 10 milioane de lei, un program pilot prin care elevii vor desfăşura activităţi recreative în ariile protejate din ţară”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, potrivit comunicatului.

El a subliniat că educaţia pentru mediu nu înseamnă doar informaţie.

„Înseamnă să priveşti cu atenţie la ce se întâmplă în jurul tău, să îţi pese şi să încerci să vezi ce poţi schimba în jurul tău. Ne dorim să schimbăm comportamente şi modul de luare a deciziilor în activităţile de zi cu zi care au un impact asupra mediului şi, nu în ultimul rând, să promovăm responsabilitatea individuală şi comunitară în raport cu natura”, a menţionat ministrul.

Metodologia de implementare a programului „Săptămâna verde” va fi aprobată prin ordin al ministrului Educaţiei, pentru utilizarea eficientă şi cu respectarea prevederilor legale a fondurilor alocate către inspectoratele şcolare.

Ministerul Educaţiei, prin inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, urmăreşte, controlează şi răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a fondurilor alocate prin HG.

Secretarul general al MMAP, Alexandru Avram, a coordonat grupul de lucru pentru realizarea acestui act normativ care creează baza legală pentru înfiinţarea activităţii finanţate integral din venituri proprii, pe lângă Ministerul Educaţiei, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.

Programul „Săptămâna verde” îşi propune să informeze elevii, profesorii, părinţii şi autorităţile şcolare pe teme de mediu, să schimbe modul în care tinerii se implică în rezolvarea problemelor de mediu, punând bazele unei generaţii a schimbării, să dezvolte o formulă modernă de educaţie de mediu, realizată în colaborare cu profesori cu experienţă, uşor diseminabilă la nivel naţional şi susţinută pe termen lung de promotorii proiectului prin Platforma „Şcoli verzi”.

Totodată, programul îşi propune să pună la dispoziţia profesorilor un model educaţional prin care tinerii au ocazia să dezvolte o relaţie directă cu natura, să schimbe comportamente şi modul de luare a deciziilor în activităţile de zi cu zi care au un impact asupra mediului, să promoveze responsabilitatea individuală şi comunitară în raport cu natura.

„Şcolile trebuie să devină exemple de bune practici în materie de sustenabilitate pentru a inspira elevii să adopte un comportament adecvat de protecţie a mediului. În plus, şcolile eficiente energetic sau transportul şcolar cu emisii reduse de dioxid de carbon pot contribui substanţial la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel naţional”, se mai precizează în comunicat.

Studiile demonstrează că o „infrastructură educaţională verde” duce la creşterea stării de bine a elevilor şi a profesorilor, a calităţii învăţării, la îmbunătăţirea rezultatelor la testele şi la evaluările şcolare, precizează Ministerul Mediului.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință