Conectează-te cu noi

Educatie

Profilul de formare al absolventului, extins şi la învăţământul preşcolar

Profilul de formare al absolventului, în contextul tranziţiei de la Legea Educaţiei Naţionale din 2011, la Legea învăţământului preuniversitar nr. 198 din 2023, prevede armonizarea prevederilor celor două acte normative, nu o ruptură totală între acestea, extinderea la nivelul educaţiei timpurii şi includerea învăţământului profesional în zona celui tehnologic, a subliniat Gabriel Vrânceanu, şef serviciu în cadrul Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, la o dezbatere privind profilul de formare al absolventului, lansat recent în consultare publică de Ministerul Educaţiei.

Potrivit acestuia, aprobarea profilului de formare a absolventului, document aflat în dezbatere publică, va implica, printre altele, introducerea explicită în lege a standardelor naţionale de evaluare.

În intervenţia sa, Andreea Iorga, reprezentantul Consiliului Naţional al Elevilor, a relevat importanţa dezvoltării inteligenţei emoţionale a elevilor, menţionând că şi-ar dori ca această componentă să se regăsească în sistemul de învăţământ românesc.

Potrivit Ministerului Educaţiei, profilul de formare al absolventului este un instrument esenţial care a fost revizuit în acord cu legile învăţământului preuniversitare 2023, care va sta la baza reformei curriculare.

Continuă să citești
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015