Connect with us

La zi

ProEtnica: Sute de turişti au dansat la concertul Mahala Rai Banda din cadrul campaniei „Romi pentru România”

Sute de turişti români şi străini au dansat, joi noaptea, în Piaţa Cetăţii Sighişoara, pe acordurile pieselor interpretate în cadrul Festivalului Intercultural ProEtnica de către trupa Mahala Rai Banda, care a urcat pe scenă sub egida campaniei „Romi pentru România”.

„Romi pentru România” reprezintă debutul unei campanii de informare şi conştientizare a publicului din România, pe care Agenţia Naţională pentru Romi o va desfăşura pe întreaga durată de implementare a Strategiei naţionale de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome (2022-2027).

Trupa Mahala Rai Banda, condusă de violonistul şi compozitorul Aurel Ioniţă, care provine dintr-o familie de lăutari din satul Clejani, interpretează muzică cu influenţe balcanice şi reuşeşte să îmbine cultură roma cu influenţele moderne, astfel încât să ajungă la publicul larg. Trupa a apărut în urmă cu 20 de ani.

Mesajul principal pe care membrii formaţiei, aflaţi în premieră la Festivalul Intercultural ProEtnica, a fost unul de unitate, de frumos.

„Vrem să arătăm printre lucrurile rele şi pe cele bune. Şi ‘X’ de etnie romă reprezintă România cu succes în străinătate, şi ‘X’ de etnie romă face lucruri frumoase în România. Dacă ne distrăm noi, se distrează şi oamenii şi reuşim astfel să trecem împreună peste griji, peste obligaţii. Suntem cea mai mare minoritate din lume şi cred că ar trebui mai multă importanţă din punct de vedere cultural şi al educaţiei, pentru că, dacă noi nu ne respectăm pe noi, atunci nu ne respectă nimeni. Stima de sine este foarte importantă”, a declarat la final Aurel Ioniţă, managerul trupei.

El crede că obiectivul principal al festivalului, acela de unitate în diversitate, este atins.

„Am văzut foarte multe etnii, de aceea am şi spus la un moment dat că ar trebui ca fiecare etnie să cânte pe limba respectivă. Istoria spune că am fost sub sclavie 800 şi ceva de ani. Eu cred – şi acum îmi pun în cap ONG-urile – că a fost un lucru bun, pentru că am trăit aici, împreună. Noi am învăţat de la voi, voi aţi învăţat de la noi. Sunt foarte multe melodii pe care le-am preluat din folclorul românesc şi le-am adus la un nivel comun în care cu toţii ne regăsim. Dacă vom ţine cont de tradiţii, de obiceiuri şi de religie, nimic nu ne va dezbina, indiferent de vremurile care vor veni. Suntem cetăţeni români, de etnie romă şi ne mândrim cu acest lucru. Dacă vom fi mai uniţi şi vom avea mai mult respect faţă de semenii noştri, indiferent de ce etnie suntem, atunci vom reuşi. ‘Tradiţie, obiceiuri şi religie’ – acesta este motto-ul nostru”, a transmis artistul.

Anterior concertului Mahala Rai Banda, a avut loc un spectacol susţinut de Uniunea Elenă din România, ansamblurile de dans Agoria din Oneşti, Bacău şi Ithaki Cluj, şi de Forumul Democrat al Germanilor din România – grupul de dans din Sighişoara şi grupul şvăbesc din Deta, Timiş.

Au urmat Asociaţia Liga Albanezilor din România – cu un recital susţinut de Ansamblul Serenada din Craiova, dar şi dansuri şi melodii tradiţionale interpretate de Asociaţia Macedonenilor din România „Soarele” din Craiova/Băileşti/Urzicuţa, Dolj – , precum şi Asociaţia Italienilor din România – RO.AS.IT – Ansamblul artistic „Di Nuovo Insieme” Iaşi.

Organizatorul evenimentului, aflat la a XIX-a ediţie, este Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret Sighişoara, iar coorganizator – Consiliul Judeţean Mureş.

ProEtnica 2023 este finanţat de Ministerul Culturii, Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului şi Ambasada Republicii Federale Germania, cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Romi şi Centrului Naţional de Cultură a Romilor, Romano Kher.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință