Conectează-te cu noi

Educatie

Printre soluţiile identificate în Mureş pentru reducerea abandonului şcolar, implementarea Garanţiei Europene pentru copii

Implementarea Garanţiei Europene pentru copii, oferirea de atenţie specială şi suport pentru reintegrarea mamelor minore în sistemul de educaţie dar şi adaptarea rapidă a sistemului de învăţământ la cerinţele pieţei muncii prin promovarea liceelor tehnologice sunt câteva dintre soluţiile identificate la nivelul judeţului Mureş pentru reducerea abandonului şcolar.

Aproape 500 de persoane, printre care reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, directori de şcoli, profesori, consilieri şi mediatori şcolari, dar şi elevi din întregul judeţ, au participat la penultima dezbatere publică pentru reducerea abandonului şcolar din a doua ediţie a programului „Pactul pentru Tineri”, organizată pe 28 martie de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat – CONAF, la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu Mureş.

Într-un comunicat CONAF precizează că a ales să desfăşoare evenimentul în judeţul Mureş pentru că a înregistrat cea mai mare rată a adolescentelor care au devenit mame în ultimii 3 ani. Mureşul se află în fruntea clasamentului şi prin prisma faptului că adolescentele cu vârstă mai mică de 15 ani au devenit mame. Maternitatea juvenilă reprezintă una dintre cauzele primordiale de abandon şcolar.

„Printre soluţiile identificate la nivelul judeţului Mureş pentru reducerea abandonului şcolar se numără implementarea Garanţiei Europene pentru copii, oferirea de atenţie specială şi suport pentru reintegrarea mamelor minore în sistemul de educaţie, adaptarea rapidă a sistemului de învăţământ la cerinţele pieţei muncii prin promovarea liceelor tehnologice, reducerea birocraţiei, accentuarea acţiunii colective şi a responsabilităţii comunităţilor, dar şi descoperirea vocaţiei”, se precizează în comunicat.

Prin această dezbatere CONAF a reafirmat nevoia mobilizării continue a tuturor resurselor şi a subliniat faptul că, doar prin colaborarea intersectorială este posibil să fie redus abandonul şcolar, să fie generată o schimbare semnificativă în vieţile tinerilor şi să se asigure un viitor mai bun pentru toţi membrii comunităţilor.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a vorbit despre eforturile ministerului în promovarea incluziunii şi adoptarea de măsuri pentru reducerea abandonului şcolar.

„Prevenirea abandonului şcolar şi menţinerea la şcoală nu pot fi doar misiunea Ministerului Educaţiei, însă avem un rol important în creşterea incluziunii. Iar pentru mine asta a fost o prioritate – nu ne mai putem permite, ca ţară, să irosim resursă umană. Pentru reducerea abandonului şcolar beneficiem de cel mai mare program pe care România l-a avut vreodată, PNRAS, de intervenţii directe prin burse sociale, peste 700.000 în anul acesta şcolar, de extinderi fără precedent ale programelor care asigură accesul copiilor la şcoală, cum este Programul Naţional Masă Sănătoasă, cu peste 450.000 de beneficiari. Acordăm sprijin pentru participarea şcolară a mamelor minore şi am prevăzut măsuri integrate, precum consiliere”, a afirmat Ligia Deca.

Preşedinta Comisiei pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, Dumitriţa Gliga, şi-a exprimat convingerea că un sistem de educaţie centrat pe nevoile copiilor înseamnă atât existenţa specializărilor variate, cât şi corelarea lor cu cerinţele pieţei muncii.

De asemenea, secretarul de stat în Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Rareş Petru Aghiriloaie, a amintit că obiectivul este ca până în 2030 să fie redus cu 500.000 numărul copiilor aflaţi la risc de excluziune socială şi sărăcie.

„Avem multe lucruri de rezolvat în ţara asta, nimeni nu contestă asta. Însă, unele politici publice şi investiţii trebuie prioritizate. Haideţi să prioritizăm copiii şi nevoile lor, pentru că astfel garantăm că vom avea în ţara asta şi viitori adulţi responsabili, cu simţ civic pe măsură. În viziunea mea, cel mai important mecanism pe care îl avem acum la dispoziţie pentru a implementa măsuri în această direcţie este Garanţia pentru Copii. Obiectivul este ca până în 2030 să reducem numărul copiilor aflaţi la risc de excluziune socială şi sărăcie cu 500.000. Dacă facem asta, rezolvăm multe lucruri, de la abandonul şcolar, până la fenomenul mamelor minore”, a susţinut Achiriloaie.

Preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Mureş, Bogdan Andone, a declarat că în urma discuţiilor şi prezentărilor desfăşurate în cadrul evenimentului organizat de CONAF, principalul obiectiv este schimbarea mentalităţii elevilor cu privire la importanţa educaţiei în viaţa lor.

Pactul Pentru Tineri este programul naţional pentru reducerea abandonului şcolar, iniţiat de CONAF în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi UNICEF.

Continuă să citești
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele Mai Vizionate Postări

Denumirea Asociației cetățenilor români aparținând minorității romilor este Partida Romilor “Pro-Europa” , asociație care s-a constituit la data de 19.03.1990 și a dobândit personalitate juridică la data de 03.04.1990 prin efectele sentinței civile nr. 1078, înregistrată în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr.1111/03.04.1990 Copyright © 2015