Social
Populaţia României este din ce în ce mai vulnerabilă în faţa riscurilor de zi cu zi

Populaţia României este din ce în ce mai vulnerabilă în faţa riscurilor de zi cu zi, care pot conduce la accidente, îmbolnăviri sau chiar la decese şi, într-o astfel de situaţie neprevăzută, o familie din ţara noastră ar avea nevoie, în medie, de 132.000 de lei, conform unei analize realizate de o echipă de experţi independenţi pentru UNSAR.
„Diferenţa dintre resursele financiare necesare şi cele disponibile la un moment dat într-o familie pentru a menţine standardul de viaţă în cazul producerii unui eveniment neprevăzut (deficitul de protecţie) a atins anul trecut valoarea de 137 miliarde euro, în creştere cu 9,2% faţă de 2021, potrivit unei analize realizate de o echipă de experţi independenţi pentru UNSAR. Ponderea în PIB a acestui deficit de protecţie se menţine la un nivel ridicat, de 48%. Concret, într-o astfel de situaţie neprevăzută, o familie din ţara noastră ar avea nevoie, în medie, de 132.000 lei”, se menţionează într-un comunicat al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România.
În ţara noastră, asigurările de viaţă reprezintă doar 16% din totalul pieţei de asigurări şi au un grad redus de penetrare în comparaţie cu celelalte ţări din regiune, semnalează reprezentanţii UNSAR.
De altfel, acordarea deductibilităţilor fiscale pentru primele de asigurare de viaţă de protecţie ar aduce beneficii semnificative pentru populaţie, permiţând menţinerea unui standard decent de trai, diminuând dependenţa populaţiei de beneficiile sociale oferite de stat şi încurajând responsabilitatea individuală, subliniază sursa citată.
În acelaşi timp, românii încep să simtă beneficiile oferite de aceste poliţe. Astfel, în 2022, protecţia financiară oferită prin indemnizaţiile brute plătite în baza asigurărilor de viaţă a crescut cu 25%, până la valoarea de 1,8 miliarde lei.

-
Asul de trefla3 săptămâni ago
De ce rom și nu țigan?
-
Programe Sociale6 zile ago
MMFTSS: Două mii de comune vor beneficia de finanţare din fonduri UE pentru incluziune socială şi reducerea sărăciei
-
Asul de trefla3 săptămâni ago
Anuța Brânzan, supravieţuitoarea deportării din Transnistria
-
La zi2 săptămâni ago
Ziua internaţională a femeii – 8 Martie