Connect with us

Social

Peste 3.000 de persoane, angajate prin intermediul AMOFM Bucureşti, în T1

Un număr de 3.048 de persoane au fost încadrate în primele trei luni prin intermediul AMOFM Bucureşti

Un număr de 3.048 de persoane au fost încadrate în primele trei luni prin intermediul AMOFM Bucureşti, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, 1.607 dintre acestea fiind de sex feminin.

Potrivit unui comunicat al AMOFM, din totalul persoanelor ocupate în perioada 1 ianuarie – 31 martie, 1.128 au peste 45 de ani (peste 55 ani, 484), 1.058 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 716 au între 30 şi 35 de ani, 100 au între 25 şi 30 de ani (din care 31 tineri NEETs), iar 46 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 32 tineri NEETs).

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale – 1.103, studii profesionale – 709, iar 731 sunt cu studii superioare.

Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AMOFM Bucureşti, în primul trimestru, 1.007 (33,04%) fac parte din categoria celor greu ocupabile.

„Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AMOFM Bucureşti. Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă, în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată ulterior”, se spune în comunicat.

În perioada menţionată, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale, privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 6.768 persoane.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință