Connect with us

Educatie

Peste 2.000 de liceeni au participat la Arena Elevilor, eveniment de orientare în carieră

Peste 2.000 de liceeni au venit să descopere soluţii de orientare şi dezvoltare în carieră la Arena Elevilor, eveniment desfăşurat în aceste zile la Circul Metropolitan Bucureşti.

Elevii au interacţionat direct cu profesioniştii care au fost speakeri în arenă despre feţele văzute şi nevăzute ale succesului în carieră din diverse domenii – arhitectură, aviaţie, avocatură, comunicare, jurnalism, cybersecurity, artă, sănătate, educaţie, IT şi gaming, au informat organizatorii.

”Arena Elevilor, cel mai mare eveniment de orientare în carieră, vocaţie şi dezvoltare personală din România, a creat un spaţiu unic de prezentare şi dezbatere a nevoilor Generaţiei Z, la Circul Metropolitan Bucureşti. În weekendul 14 – 15 septembrie, peste 2.000 de liceeni au venit să descopere soluţii de dezvoltare în carieră de la cei 100 de speakeri şi de la companiile care au fost prezente cu 20 de standuri de activare”, se arată într-un comunicat.

Evenimentul din acest an este un prim pas al unui proiect amplu de promovare a educaţiei în România, a declarat Raluca Chişu, co-fondatoare Arena Elevilor.

”A fost un eveniment menit să deschidă apetitul adolescenţilor pentru dezvoltare şi învăţare continuă, prin inspiraţia pe care o aduc exemplele de bune practici prezentate de profesionişti în diferite domenii. În Arenă nu au fost doar poveşti despre succes, ci şi despre riscurile şi provocările pe care orice carieră le aduce. Speakerii au încurajat vulnerabilitatea şi autenticitatea ca mod de a creşte durabil profesional şi personal. Experienţa mea de peste 14 ani ca antreprenoare m-a făcut să îmi doresc să merg direct către elevi. Am vrut să ştiu care sunt nevoile lor, frustrările lor, valorile în care cred. Ca angajatori, nu ne putem plânge la nesfârşit de generaţiile slab pregătite care ies din licee sau facultăţi. E nevoie să mergem noi la ei, să ştim cum gândesc, care sunt valorile lor despre muncă şi viaţă, ce îi motivează, ce îi sperie”, a spus Raluca Chişu.

Potrivit comunicatului, elevii participanţi au dezvoltat abilităţi de reflecţie şi de planificare a carierei, care să îi ajute să ia decizii informate şi responsabile în legătură cu cariera lor viitoare.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință