Connect with us

Social News

Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală, până la 19 noiembrie

Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului.

„Până la data de 19.11.2024, un număr de 149.589 contribuabili au depus Notificarea privind intenţia de a beneficia de anularea unor obligaţii bugetare, sau Cererea de anulare a unor obligaţii bugetare, după caz, din care: 106.381 contribuabili persoane fizice, 43.208 contribuabili persoane juridice”, precizează sursa citată.

Încasările cumulate la bugetul general consolidat rezultate din aplicarea OUG nr.107/2024 (pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar, n.r.) sunt în sumă de 10,55 miliarde lei, respectiv 4,36 miliarde lei din obligaţii fiscale restante la data de 31 august 2024 şi 6,19 miliarde de lei din obligaţiile fiscale ulterioare date de 31.08.2024, a căror plată constituie condiţie pentru acordarea anulării.

În ceea ce priveşte gradul de soluţionare a solicitărilor depuse de contribuabili, la data de 18 noiembrie 2024, în cazul persoanelor juridice, au fost soluţionate solicitările a 39.813 contribuabili, ceea ce reprezintă 92,14% din solicitări, iar în cazul persoanelor fizice, au fost soluţionate solicitările a 60.569 contribuabili, ceea ce reprezintă doar 56,94% din solicitări.

Pentru luna noiembrie 2024, s-au estimat încasări la bugetul general consolidate, rezultate din aplicarea OUG 107/2024, de circa 4,2 miliarde lei, din care s-au realizat 3,7 miliarde lei, până la data de 18 noiembrie.

Termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale a fost prelungit până la data de 19 decembrie 2024, dar termenul limită pentru depunerea notificărilor prin care se transmite intenţia de a beneficia de amnistie rămâne 25 noiembrie 2024, a anunţat joi Ministerul Finanţelor, după ce Guvernul a aprobat un act normativ în acest sens.

„Este important de menţionat că cei care nu depun notificarea pot beneficia de facilităţi dacă achită integral sumele datorate până la 19 decembrie 2024. În acest caz, banii aferenţi penalităţilor vor fi restituiţi ulterior. Reamintim că actul normativ prevede anularea accesoriilor pentru toate categoriile de debitori, cum ar fi persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de proprietate, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, unităţi administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţii publice. Până la data de 19.11.2024, un număr de 149.589 contribuabili au depus Notificarea privind intenţia de a beneficia de anularea unor obligaţii bugetare, sau Cererea de anulare a unor obligaţii bugetare”, a precizat anterior Ministerul Finanţelor, într-un comunicat.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință