Connect with us

Social

Peste 12.700 de persoane au participat la programele de formare profesională ale ANOFM, în primele şapte luni

Numărul persoanelor care au participat la cursurile de formare profesională organizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a fost, în primele şapte luni ale anului, de 12.787, arată datele centralizate de instituţie.

Potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei, dintre acestea, 11.441 sunt şomeri, iar 836 de persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. De asemenea, 313 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite, altele decât şomerii, în timp ce alte 197 de persoane au beneficiat de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.

În perioada de referinţă au fost organizate 698 de programe de formare profesională gratuite, dintre care 404 programe de calificare/recalificare, 186 de programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare, precum şi 108 programe de competenţe cheie/transversale.

Cele mai mulţi participanţi au fost din categoria de vârstă „peste 45 de ani” (5.352 persoane), urmate de către cei între 35 şi 45 de ani (3.060), între 30 şi 35 de ani (1.180), sub 25 de ani (1.043) şi între 25 şi 30 de ani (806).

În acelaşi timp, 55% din totalul cursanţilor au studii profesionale, liceale sau postliceale, 22,44% au studii gimnaziale, 13,10% sunt cu studii superioare, iar 9,46% au mai puţin de opt clase.

Principalele meserii sau ocupaţii, în funcţie de numărul de participanţi, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri, în primele şase luni ale anului 2024, sunt: referent resurse umane (911); agent de securitate (802); operator introducere, prelucrare, validare date (745); lucrător comercial (743); ajutor bucătar (712); competenţă antreprenorială (585), îngrijitor spaţii verzi (527); competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere (526); competenţe de comunicare în limba română (524); bucătar (362) etc.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință