Sanatate

Persoanele neasigurate beneficiază de servicii medicale, în cadrul unui pachet minimal

Persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de servicii medicale, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, de prescrierea şi eliberarea medicamentelor contraceptive hormonale, precum şi de alocaţia de hrană, prevede un proiect de OUG pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, pus în consultare de Ministerul Sănătăţii.

Potrivit proiectului, modalitatea de decontare a serviciilor medicale pentru persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat se aplică şi alocaţiei de hrană.

Proiect de ordonanţă prevede că persoanele asigurate vor beneficia de activităţi de fizioterapie „cu sau fără contribuţie personală”, în condiţiile prevăzute în contractul-cadru şi în normele sale de aplicare.

„Asiguraţii beneficiază de activităţi de fizioterapie, stabilite în condiţiile art. 25 din Legea nr. 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Fizioterapeuţilor din România, cu modificările ulterioare, pe baza recomandărilor medicale, cu sau fără contribuţie personală, în condiţiile prevăzute în contractul-cadru şi în normele sale de aplicare”, se arată în proiect.

Acelaşi document mai prevede că nu pot primi sau exercita mandatul de membru al organelor de conducere ale Colegiului Medicilor din România, atât la nivel naţional, cât şi teritorial, medicii care deţin funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii, respectiv al ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, al structurilor deconcentrate ale acestuia ori în cadrul CNAS, al caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a municipiului Bucureşti, al patronatelor şi sindicatelor profesionale, precum şi orice fel de funcţii de demnitate publică, cu excepţia medicilor care deţin funcţii de conducere în cadrul Universităţilor de Medicinpă şi Farmacie şi a Facultăţilor de Medicina din alte universităţi.

„Pentru investigaţiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, potrivit ghidurilor de practică medicală, avizate de Ministerul Sănătăţii, necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu boli oncologice, diabet zaharat, afecţiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice, boală cronică renală, sumele contractate cu casele de asigurări de sănătate se suplimentează după încheierea lunii în care au fost acordate investigaţiile paraclinice, prin acte adiţionale”, se menţionează în proiect.

Totodată, documentul pus în consultare prevede şi instituirea campaniei „Săptămâna conştientizării depresiei post-partum”, perioadă ce va fi marcată în fiecare an, cu o săptămână înainte de data de 1 octombrie – Ziua europeană de combatere a depresiei, ca activitate în cadrul Programului naţional de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version