Creşterea preţurilor (75%) şi diminuarea veniturilor disponibile (51%) sunt principalele motive invocate de părinţii care spun că intenţionează să cheltuiască mai puţin anul acesta pe produse necesare pentru începerea anului şcolar, arată o analiză realizată de o companie de consultanţă.
Bugetul alocat pentru fiecare copil în acest scop ar putea să scadă cu 10% faţă de 2022, iar acest comportament se manifestă în condiţiile în care 31% dintre participanţii la studiu se confruntă cu o deteriorare a situaţiei financiare comparativ cu anul trecut, reiese din studiul Deloitte back-to-school 2023.
Conform documentului citat, procentul celor care spun că vor cheltui mai mult anul acesta pe produse destinate şcolii a scăzut la 32%, de la 37% anul anterior, dar motivul creşterii sumelor alocate este legat tot de majorarea preţurilor (75% dintre cei care spun că vor cheltui sume mai mari invocă acest motiv).
În aceste condiţii, cheltuielile cu hainele şi cele cu produsele de tehnologie urmează să scadă cu 14%, respectiv 13%, dar cele cu rechizitele clasice ar putea creşte cu 20% faţă de 2022. Per total, conform estimărilor cuprinse în studiu, piaţa produselor necesare începerii şcolii se va reduce cu 9% comparativ cu anul trecut.
Cu toate acestea, mulţi părinţi sunt dispuşi să cumpere produse mai scumpe, din categoriile îmbrăcăminte şi/sau accesorii (57%) şi produse de tehnologie (56%), pentru a beneficia de o calitate mai bună sau pentru a-şi mulţumi copilul.
Fiind preocupaţi să economisească cât mai mult, 49% dintre cumpărători se documentează online înainte de a cumpăra fizic din magazine, iar 55% se informează cu privire la politica de retur înainte de a cumpăra. Astfel, sunt preferaţi comercianţii care oferă preţuri competitive, indiferent dacă vând fizic sau online, dar, în cazul celor din urmă, contează mult modul de returnare – 59% dintre cei care optează pentru această variantă spun că ar cumpăra doar de la comercianţii care oferă returul gratuit.