Există la rromii din România o tradiţie indo-europeană, întâlnită şi la români dar şi la popoarele învecinate. Aceasta este Paparuda. Oare nu s-a întrebat nimeni de ce păstrătorii acestei tradiţii ancestrale româneşti sunt în special rromii ? Răspunsul este simplu: pentru că şi ei au această tradiţie adusă din Nordul Indiei, iar relaţia lor cu aceasta este cu adevărat specială, după cum vom vedea în continuare.
Despre Paparudă au vorbit deja etnografi, folclorişti, sociologi şi istorici ai culturii populare. Jocul paparudelor se ţine la date fixe, din an în an, sau în anii secetoşi, când este nevoie. Aceste date pot fi: a treia zi de Paşte, de Sîngeorge, de Rusalii sau la solstiţiul de vară. La această dată, una, trei sau cinci fete, între 12 şi 14 ani, sau un băiat, se “îmbrăcau” cu verdeaţă, de preferat frunze de salcă şi umblau prin sat recitănd versuri care chemau ploaia, astfel: “Paparudă, rudă,/ogoarele udă,/ploile să curgă/fără de măsură, /cu găleata, leata,/ peste toată gloata;/ de joi până joi/ să dea nouă ploi,/ ploi de ale mari/ pentru mari plugari,/ unde-or da cu plugul/ să taie ca untul;/ unde-or da cu sapa/ să ŝâşnească apa; să crească spicul/
nalt ca plopul, /bobul de grână/ cât un fus de lână/ şi s-aveŝi parte/ numai de bucate”. Oamenii ieşeau cu găleţile de apă şi aruncau pe paparude, iar prin bătăile palmelor imitau tunetele şi trăznetele.
În Nordul Indiei, la Poona, există o tradiţie, numită Regele ploii, foarte asemănătoare cu Paparuda sau echivalentele ei din Europa. Unul dintre băieţii din localitate este îmbrăcat de prieteni numai cu frunze, îl numesc Regele ploii şi merg pe la toate casele satului unde sătenii îl udă cu apă ca şi în ritualul paparudelor, invocându-se ploaia.
Paparuda – la românii sudici – invocare a ploii pentru belşug; Mă(mă)ruŝa – la românii nordici – invocare a ploii pentru belşug;
Încercând să aflăm o explicaţie pe filiera originii indo-europene a acestor ritualuri, din dicţionarul limbii sanskrite, aflăm următoarele: Maruta- „relativ la Marut, vânt, vântos, aerian; zeul vânturilor”, marutāndolita, marutadvelita „nor agitat/scuturat de briză”, (maruth „nor”);
În rezumat, putem spune că Paparuda este invocarea zeului furtunilor, Rudra (Papo Rudra !), iar Mă(mă)ruŝele sunt ritualul de invocare a zeului norilor, Maruth.
Din mitologia indiană, aflăm că simbolul zeului Rudra era fluturele, vietate care îşi făcea apariţia după ploaie, semn că zeul Rudra, sub această formă, dă semn că a primit invocarea celor care l-au apelat şi le-a îndeplinit rugămintea. Legătura cu mentalul şi tradiţia rromilor este evidentă dacă la informaţiile deja prezentate adăugăm faptul că, în limba ţigănească, maruth înseamnă „nor”, iar paparuda „fluture”.
O altă tradiţie, din păcate aproape dispărută, care se întâlnea la rromii vătraşi din Ialomiţa era mersul cu Shiva (Çiva!), ritual care se derula în perioada Crăciunului şi consta în plimbarea prin sat, de către o ceată de rromi, a unei căpăţâni de porc, înfiptă într-un ţăruş, şi invocarea lui Çiva pentru noroc, sănătate şi prosperitate în anul care va veni. Invocarea lui Çiva în perioada solstiţiului de iarnă (21 decembrie !) se practică şi în
zilele noastre în India de Nord, în Goa şi Kerala.
Tradiţia colindatului în perioada solstiţiului de iarnă se păstrează la rromii căldărari într-o formă specifică. Astfel, la Crăciun pleca primul bărbat dintr-un capăt al şatrei la vecinul său şi îi făcea urări: “Cum ai ajuns anul acesta, aşa să te găsească şi anul care vine: cu bani mulţi cu cai…”. Cei doi plecau împreună la cortul următor şi , tot aşa în continuare, astfel că la celălalt capăt al şatrei erau împreună toţi bărbaţii. De aici, ei plecau înapoi, spre capătul celălalt al şatrei făcând urări şi cântând colinde. Fiecare trebuia să fie colindat şi îşi scotea, cu acest prilej, la vedere toate potirele din metale preţioase şi galbenii de aur, covoarele şi alte bunuri de preţ. Colindătorii primeau în dar mâncare şi băutură şi vorbe frumoase, dar niciodată bani.
La Anul Nou, rromii căldărari obişnuiau să pună în căldarea cu apă monede din argint şi aur, un potir de metal preţios (tahtai), cei care aveau, pentru ca anul care vine să fie bogat în bani, aur, bogăţie, noroc şi sănătate. Simbolul sării comun întregului spaţiu indo-european se regăseşte şi la rromi în special în jurămintele care se doresc a fi de mare importanţă. Trebuie precizat de la bun început faptul că sarea, pentru popoarele orientale este folosită la ratificarea înţelegerilor şi semnifică fidelitatea, onestitatea şi permanenţa angajamentului.
Jurământul pe carne de porc cu sare este considerat de mare importanţă şi semnificaţie în lumea rromilor folosindu-se în situaţii limită, în ideea că asemenea jurământ oferă garanţii în relaţiile interumane. Carnea, în general semnifică viaţa, susţinerea acesteia, iar porcul, pentru indieni şi rromi poate fi legat de cultul zeului Shiva, fiind ştiute asemenea asocieri în cadrul festivităţilor închinate acestui zeu. Iată o simbolistică triplă (sare-carne-porc) în cadrul aceluiaşi demers de relaţionare umană.
