Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat luni că au fost înregistrate 190 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus de la ultima informare.
Duminică erau înregistrate 328 de noi cazuri.
La terapie intensivă, în acest moment, sunt internaţi 261 de pacienţi.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 14.530 de persoane. Alte 42.846 persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
În judeţul Suceava s-au înregistrat în plus faţă de ziua precedentă 10 noi cazuri confirmate de infecţie cu noul coronavirus, fiind 2.115 în total, iar în municipiul Bucureşti sunt 22 de noi cazuri comparativ cu duminică, numărul total fiind de 1.023, potrivit raportării transmise luni de către Grupul de Comunicare Strategică.
Cele mai multe cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus s-au înregistrat până în prezent în judeţul Suceava – 2.115 şi în Bucureşti – 1.023.
De asemenea, comparativ cu ziua de duminică, au fost înregistrate cele mai multe noi cazuri la raportarea de luni în judeţele Mureş, cu 27 mai multe, şi respectiv Braşov, cu 25 cazuri în plus.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, pe teritoriul României sunt în total 8.936 persoane infectate cu noul coronavirus.
Numărul de cazuri confirmate pe judeţe, potrivit raportărilor Institutului Naţional de Sănătate Publică, se prezintă astfel:
* Alba – 155
* Arad – 410
* Argeş – 96
* Bacău – 113
* Bihor – 259
* Bistriţa-Năsăud – 109
* Botoşani – 308
* Braşov – 340
* Brăila – 18
* Buzău – 15
* Caraş-Severin – 64
* Călăraşi – 40
* Cluj – 259
* Constanţa – 186
* Covasna – 154
* Dâmboviţa – 82
* Dolj – 61
* Galaţi – 287
* Giurgiu – 101
* Gorj – 17
* Harghita – 17
* Hunedoara – 392
* Ialomiţa – 119
* Iaşi – 155
* Ilfov – 189
* Maramureş – 55
* Mehedinţi – 37
* Mureş – 295
* Neamţ – 368
* Olt – 13
* Prahova – 52
* Satu Mare – 45
* Sălaj – 20
* Sibiu – 177
* Suceava – 2.115
* Teleorman – 80
* Timiş – 377
* Tulcea – 35
* Vaslui – 61
* Vâlcea – 19
* Vrancea – 214
* Bucureşti – 1.023
Peste 4.700 de persoane au fost amendate de poliţişti şi jandarmi, în ultimele 24 de ore, pentru că nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei, informează luni Grupul de Comunicare Strategică.
„Poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 4.787 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.834.677 de lei”, anunţă GCS.
Prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite, până în prezent, 448 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat, luni, că de la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până în prezent au fost plasate în carantină instituţionalizată 2.128 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare.
De asemenea, 127 de persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Până luni au fost confirmate 8.936 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.017 au fost declarate vindecate şi externate.
Un număr de 98.491 teste pentru noul coronavirus au fost efectuate până în prezent, la nivel naţional, a informat luni Grupul de Comunicare Strategică.
În ziua precedentă, duminică, 19 aprilie, fuseseră raportate ca fiind efectuate un număr de 93.611 teste.
De asemenea, conform sursei citate, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 299 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 803 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor. În ziua precedentă fuseseră înregistrate 420 de apeluri la 112 şi 108 la linia TELVERDE.
Autorităţile le reamintesc cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor.
Totodată, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
734 de cetăţeni români din străinătate au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 de la începutul epidemiei, dintre care 61 au decedat, informează, luni, Grupul de Comunicare Strategică.
Conform GCS, în ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, 734 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 422 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franţa, 14 în Germania, 58 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 3 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg şi Suedia.
De la începutul epidemiei de COVID-19 şi până în prezent, 61 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au decedat: 14 în Italia, 15 în Franţa, 19 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, câte unul în Belgia, Suedia şi Elveţia.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 11 au fost declaraţi vindecaţi: 7 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.
GCS reaminteşte cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor.
De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.