Connect with us

Sanatate

OMS: Virusul care cauzează COVID-19 este încă vivace

Aproape 10.000 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate în luna decembrie, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), avertizând că virusul este încă vivace, chiar dacă poate să treacă parţial neobservat, informează AFP.

Potrivit OMS, datele provenite din diverse surse au indicat o creştere a transmiterii virale luna trecută, alimentată de reuniunile oamenilor din timpul sărbătorilor de iarnă şi de varianta JN.1, care este de acum varianta cel mai frecvent raportată la nivel mondial.

„Deşi COVID-19 nu mai reprezintă o urgenţă sanitară globală, virusul continuă să circule, să se schimbe şi să ucidă”, a declarat directorul agenţiei de sănătate a ONU, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferinţe la Geneva.

Pe lângă cele aproape 10.000 de decese raportate la OMS luna trecută, s-a înregistrat o creştere cu 42% a internărilor în spitale şi cu 62% a internărilor în unităţile de terapie intensivă, în raport cu luna noiembrie 2023.

Cu toate acestea, cifrele se bazează pe date obţinute din mai puţin de 50 de ţări, în principal din Europa şi America, a declarat directorul OMS.

„Există cu siguranţă creşteri în alte ţări care nu sunt raportate”, a precizat el.

„La fel cum guvernele şi indivizii iau măsuri de precauţie împotriva altor boli, trebuie să continuăm cu toţii să luăm măsuri de precauţie împotriva COVID-19”, a subliniat el.

„Deşi 10.000 de decese pe lună reprezintă un număr aflat cu mult sub nivelul maxim al pandemiei, acest nivel de decese evitabile nu este acceptabil”, a adăugat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

El a îndemnat guvernele să menţină supravegherea şi secvenţierea virusului şi să asigure accesul la teste, tratamente şi vaccinuri accesibile şi fiabile.

„De asemenea, continuăm să îndemnăm oamenii să se vaccineze, să se testeze, să poarte măşti sanitare dacă este necesar şi să se asigure că spaţiile interioare aglomerate sunt bine ventilate”, a spus el.

Directorul OMS a declarat că boala COVID-19 nu mai reprezintă o urgenţă de sănătate publică internaţională în mai 2023, la mai bine de trei ani după prima detectare a virusului în oraşul Wuhan din China, la sfârşitul anului 2019.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință