Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) au făcut apel la vigilenţă în contextul unei creşteri a numărului de cazuri de îmbolnăvire gravă la copii în urma infectării cu streptococul de grup A, conform unei declaraţii comune, relatează DPA.
Franţa, Irlanda, Ţările de Jos, Spania, Suedia şi Marea Britanie au raportat o creştere în 2022 a numărului de cazuri ale unei boli grave, cunoscută sub denumirea iGAS (infecţie invazivă cu streptococ de grup A) la copii cu vârste sub 10 ani, potrivit comunicatului.
La această grupă de vârstă au fost raportate, de asemenea, mai multe decese asociate infecţiei streptococice.
În Marea Britanie şi Franţa, numărul cazurilor grave este considerabil mai mare comparativ cu perioada similară anterioară pandemiei de coronavirus, se mai arată în declaraţia de luni.
Infecţiile streptococice provoacă, de obicei, doar simptome uşoare, cum ar fi febra, şi pot fi tratate cu antibiotice. Însă, în cazuri rare, acestea pot duce la complicaţii grave.
Conform constatărilor preliminare, experţii OMS nu pun această creştere pe seama unei noi variante a streptococului A. Totodată, este puţin probabil ca rezistenţa la antibiotice să fie cauza fenomenului.
În schimb, ar putea fi vorba despre un fel de efect de acumulare post-pandemică. De asemenea, cauza numărului mai mare al cazurilor grave ar putea consta în faptul că în prezent se află în circulaţie multe alte virusuri care, în combinaţie cu streptococii, agravează boala.
Cu toate că experţii OMS consideră că riscul pentru publicul larg continuă să fie redus, ei au sfătuit toate ţările europene să rămână vigilente şi să monitorizeze situaţia.
Ţările ar trebui „să îşi sporească vigilenţa, mai ales atunci când virusurile respiratorii sunt răspândite pe scară largă în rândul copiilor”, a declarat directorul regional OMS pentru Europa, Hans Kluge.