Economie

OCDE: Economia mondială va încetini, dar va evita o aterizare dură

Economia mondială va încetini uşor anul viitor, dar riscul unei aterizări dure s-a redus, în pofida nivelului ridicat al datoriilor şi incertitudinilor cu privire la dobânzile de referinţă, a estimat Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), transmite Reuters.

Conform celor mai noi estimări ale OCDE, ritmul de creştere a economiei mondiale se va modera de la 2,9% în acest an, până la 2,7% în 2024, pentru ca în 2025 să accelereze la 3%.

Organizaţia cu sediul la Paris subliniază însă că riscurile la adresa prognozelor sale sunt orientate în jos, pe fondul intensificării tensiunilor geopolitice, al perspectivelor incerte privind schimburile comerciale şi al riscurilor că înăsprirea politicii monetare ar putea afecta firmele, consumatorii şi gradul de ocupare mai mult decât se anticipa.

„Inflaţia se reduce, dar creşterea economică încetineşte. Prognozăm o aterizare lină pentru economiile avansate, însă asta nu este ceva garantat”, a declarat economistul şef de la OCDE, Clare Lombardelli.

Potrivit OCDE, economia americană rezistă mai bine decât se anticipa. Conform celor mai noi prognoze, ritmul de creştere a economiei americane va încetini de la 2,4% în acest an, până la 1,5% anul viitor, OECD revizuindu-şi în sus estimările anterioare care mizau pe un avans de 2,2% în 2023 şi unul de 1,3% în 2024.

Economia chineză este aşteptată şi ea să încetinească, în contextul în care se confruntă cu o bulă în sectorul imobiliar, iar consumatorii fac economii, având în vedere incertitudinile cu privire la evoluţiile viitoare. Creşterea economiei chineze ar urma să încetinească de la 5,2% în acest an, până la 4,7% în 2024, în ambele cazuri fiind vorba de evoluţii mai bune decât cele preconizate anterior.

În ceea ce priveşte zona euro, OCDE se aşteaptă la o accelerare a ritmului de creştere de la 0,6% în acest an, până la 0,9% în 2024 şi 1,1% în 2025, pe măsură ce economia Germaniei va ieşi din recesiune în acest an. Cu toate acestea, OCDE a avertizat că din cauza nivelului ridicat al finanţării bancare în zona euro, impactul deplin al majorării dobânzilor rămâne incert şi ar putea să afecteze creşterea economică mai mult decât se preconizează.

În paralel, OCDE a avertizat că multe guverne se confruntă cu o perspectivă fiscală dificilă, pe măsură ce cresc costurile cu serviciul datoriei externe. Pentru a acoperi cererile venite din partea unei populaţii care îmbătrâneşte, precum şi cele asociate cu tranziţia climatică, OCDE este de părere că ţările trebuie să facă eforturi mai mari pe termen scurt pentru a crea spaţiul necesar pentru cheltuieli viitoare.

„În concluzie, economia mondială se confruntă cu inflaţie, încetinirea creşterii economice şi agravarea presiunilor fiscale”, a spus Clare Lombardelli.

Înfiinţată în anul 1961, OCDE joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 38 de state membre OCDE deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.

În luna ianuarie 2022, Consiliul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a decis deschiderea negocierilor de aderare cu România, un obiectiv major de politică externă încă din 2004, când România şi-a depus pentru prima dată candidatura.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version