Connect with us

Cultura

O gospodărie tradiţională romă va fi reconstruită la Muzeul Satului

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” anunţă pe SEAP licitaţie pentru lucrări de demontare, transfer şi remontare sau reconstrucţie a unei gospodării tradiţionale rome.

Iniţiativa face parte din proiectul ROM(a)NOR Interferences. Valoarea totală estimată a contractului este de 461.355 lei, iar licitaţia se desfăşoară prin procedură simplificată.

Lucrările constau în: demontarea unei case din lemn şi a unui atelier din zidărie de cărămidă, transportul elementelor componente la muzeu, urmate de reconstrucţia gospodăriei (casă, atelier, grajd, fântână, gard şi porţi).

Criteriul de atribuire îl reprezintă preţul cel mai scăzut. Termen limită pentru primirea ofertelor: 15 iunie.

Ofertantul va face dovada îndeplinirii cerinţelor privind experienţa similară prin prezentarea unei liste cu lucrări executate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii cinci ani.

Proiectul ROM(a)NOR Interferences a fost lansat în mai 2022 la Muzeul Satului. În baza acestuia, o gospodărie specifică minorităţii rome, cu inventar complet, va fi reconstruită la Muzeul Satului, iar bunurile culturale mobile vor fi conservate şi restaurate de specialiştii muzeului.

„În urma acestui proiect, care va fi desfăşurat cu fonduri norvegiene, având ca partener un mare muzeu din Norvegia, Anno Museum, vom aduce în Muzeul Satului o casă de romi, ceea ce va fi o premieră pentru un muzeu în aer liber din România. Muzeul norvegian are ca temă de cercetare şi de subiect al activităţii lor cercetarea comunităţii rome, nu numai din Norvegia, unde e o comunitate mică, ci şi din alte ţări europene”, declara managerul Muzeului Satului, Paulina Popoiu, la momentul respectiv.

Proiectul îşi propune revitalizarea moştenirii culturale rome, urmând a fi cercetat patrimoniul cultural al romilor în vederea identificării unor elemente tipice de arhitectură vernaculară.

„Ne interesează şi obiceiurile şi patrimoniul imaterial, ne interesează să facem o colecţie de patrimoniu rom, pentru că nu avem decât foarte puţine obiecte în Muzeul Satului şi peste doi ani, când proiectul se va finaliza, sperăm să arătăm publicului din Bucureşti, concret, o casă de romi şi un patrimoniu care aparţine acestei etnii. Vom avea cursuri de formare pentru 250 de romi, pe care îi vom lua din toată ţara”, preciza Paulina Popoiu.

Proiectul predefinit ROM(a)NOR Interferences este implementat de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” cu sprijinul financiar al Granturilor SEE 2014 – 2021 prin Programul RO-Cultura.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință