Social News

Numărul joburilor noi postate în primul trimestru a scăzut la 75.000

Numărul de locuri de muncă noi postate de la începutul anului a scăzut cu aproape 10% faţă de perioada similară a anului trecut, la 75.000 de joburi, aproape o treime dintre acestea venind din partea angajatorilor din retail, potrivit eJobs.

Serviciile au fost al doilea cel mai activ angajator al primului trimestru, cu 10.000 de joburi postate, în timp ce call-center / BPO s-a plasat pe locul al treilea, urmat de turism, industria alimentară şi construcţii.

Cea mai redusă nevoie de personal a existat în domenii precum sport / beauty / spa, media, farma şi asigurări.

Distribuţia joburilor arată că doar 8,7% dintre acestea mai sunt remote, iar 4,2% sunt pentru străinătate. 87,1% sunt locuri de muncă pentru care angajatorii cer prezenţă la birou.

Capitala continuă să deţină cel mai mare bazin de oportunităţi pentru cei care vor să se angajeze, jumătate dintre joburile postate fiind pentru Bucureşti şi Ilfov. Clasamentul continuă cu Cluj (cu 13.000 de locuri de muncă), Iaşi (12.000), Timiş (9.000) şi Braşov (8.500). Cel mai puţin au recrutat companiile din Neamţ, Ialomiţa, Argeş şi Brăila.

Dacă în ceea ce priveşte joburile a existat o scădere de aproape 10% faţă de Q1 2023, în cazul aplicărilor a fost înregistrată o creştere cu acelaşi procent, iar primele trei luni ale anului au adus peste 3 milioane de aplicări.

Cei mai activi candidaţi au fost cei din categoria de vârstă 25-35 ani, urmaţi de 18-24 de ani şi 36-45 de ani. Cel mai puţin au aplicat candidaţii din segmentul 45+.

Cu toate că angajatorii nu mai sunt la fel de dispuşi ca în ultimii ani să aibă angajaţi care să lucreze remote, candidaţii continuă să fie atraşi de acest mod de lucru care le permite mai multă flexibilitate, se precizează în comunicatul citat. Astfel 13,2% din numărul total de aplicări au mers către joburile remote. Nu acelaşi lucru este valabil şi pentru locurile de muncă din străinătate, către care s-au dus mai puţin de 2% din totalul aplicărilor.

Cei mai mulţi dintre candidaţi au căutat să se angajeze în retail, call-center / BPO şi servicii. IT / telecom, banking şi construcţii sunt următoarele trei domenii din topul preferinţelor. De cealaltă parte, industria textilă, real estate, arte & entertainment şi educaţie / training sunt zonele care au suscitat cel mai puţin interesul celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version