Noi tranşe de vaccin împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2 vor sosi în România marţi şi miercuri, după cum a anunţat Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19. Următoarea tranşă de vaccinuri, constând în 140.400 de doze de vaccin de la Pfizer BioNTech, va sosi marţi, 29 decembrie, în ţară, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Timişoara şi Cluj-Napoca, potrivit informaţiilor furnizate de firma producătoare.
„La acest moment ştim că vor sosi noi vaccinuri anti-COVID în România, după cum urmează: în data de 29 decembrie în Bucureşti, Cluj şi Timişoara, iar în 30 decembrie în Braşov, Constanţa, Craiova şi Iaşi”, a precizat, duminică, sursa citată.
Duminică a început oficial campania de vaccinare împotriva noului coronavirus şi în România.
Primii beneficiari ai imunizării sunt cadrele medicale de la:
* Braşov – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase;
* Bucureşti – Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”;
* Bucureşti – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş” (inclusiv secţia externă modulară Pipera);
* Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca;
* Constanţa – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa;
* Dolj – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Craiova;
* Iaşi – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase;
* Maramureş – Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Rustea” Baia Mare;
* Suceava – Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava;
* Timiş – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” Timişoara (inclusiv secţia exterioară a acestui spital – secţia clinică de recuperare cardiovasculară – din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara).
Cantităţile de vaccin vor fi distribuite astfel: în Bucureşti vor ajunge 40.950 de doze, la Iaşi vor fi distribuite 25.350 de doze, la Cluj-Napoca vor fi alocate 29.250 de doze, la Constanţa vor fi distribuite 8.775 doze, câte 12.675 de doze vor ajunge la Craiova şi la Braşov, iar la Timişoara vor fi distribuite 10.725 de doze.