Social

Noi avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă şi vreme instabilă în mare parte din ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, noi alerte Cod galben şi Cod portocaliu de disconfort termic, respectiv instabilitate atmosferică, valabile în mare parte din ţară.

Conform prognozei de specialitate, marţi, între orele 12:00 – 22:00, va fi Cod galben de vreme rea în zona Carpaţilor Orientali şi în estul Carpaţilor Meridionali, precum şi în cea mai mare parte a Moldovei, în nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi, mai ales după-amiaza, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi izolat grindină şi vijelii. În intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor depăşi local 20 – 40 l/mp.

Avertizarea vizează zone din judeţele: Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Galaţi, Maramureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Tulcea, Vrancea şi Vaslui. ANM precizează, însă, că manifestări de instabilitate atmosferică vor mai fi pe alocuri şi în restul teritoriului.

Potrivit sursei citate, un alt Cod galben va fi valabil în intervalul 29 iunie, ora 12:00 – 30 iunie, ora 22:00, când în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, sud-vestul Transilvaniei, vestul Maramureşului şi sudul Moldovei, disconfortul termic va fi accentuat, pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi şi va fi caniculă.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 33 şi 36 de grade, iar cele minime se vor situa între 18 şi 21 de grade.

Codul galben va afecta următoarele judeţe: Alba, Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Olt, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

De asemenea, o avertizare Cod portocaliu de caniculă va fi în vigoare marţi şi miercuri în judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. Valul de căldură se va intensifica, disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat, iar valorile maxime ale temperaturii aerului vor atinge frecvent 35 – 38 de grade.

Joi (1 iulie), în estul şi sudul teritoriului, disconfortul termic se va menţine ridicat, dar instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în cea mai mare parte a ţării şi se va menţine accentuată până la sfârşitul săptămânii.

Vremea se va menţine în continuare călduroasă în Capitală, cu valori maxime de temperatură de 36 de grade, respectiv minime de până la 20 de grade, arată prognoza de specialitate, publicată marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, în intervalul 29 iunie, ora 12:00 – 30 iunie, ora 22:00, regimul termic va fi unul călduros. Temperatura maximă se va situa, marţi, în jurul valorii de 33 de grade, iar miercuri (30 iunie) va fi caniculă la amiază şi se va înregistra o maximă termică de 35 – 36 de grade.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar disconfortul termic va fi accentuat.

Temperatura minimă va fi de 18 – 20 de grade, cerul va fi variabil, în timp ce probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi redusă şi vântul va sufla slab şi moderat.

ANM a emis, marţi, noi alerte Cod galben şi Cod portocaliu de disconfort termic, respectiv instabilitate atmosferică, valabile în mare parte din ţară până joi.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version