Niky Petre Costescu a fost un mare comic, umorist,
prezentator de spectacole şi impresar, considerat sufletul Concursului de
dansuri “Miss Piranda”, de la prima ediţie din 1991 şi până în anul 2008, în
calitate de coregraf şi prezentator al acestui concurs.
Competiţia „Miss Piranda” reuneşte cele mai frumoase
fete rrome, cu vârste între 14-21 ani, care dansează pe muzică rromani, dar şi
dansuri orientale, jucate „din buric”, pe muzică interpretată şi cântată
de către cei mai cunoscuţi artişti rromi.
Dar, Niky Costescu – „Tutankamon” al spectacolelor
„Miss Piranda” – era şi un mare păstrător al muzicii rrome veritabile,
realizând, la Şcoala generală nr. 136 (din sectorul 5, Bucureşti), unde
locuiesc mulţi rromi, Grupul de copii „Tip-Top Minirom”, care cântau la instrumente,
solo şi dansau pe muzică rromă şi românească.
Niky Costescu a venit cu acest grup să dea reprezentaţii la
diferite sărbători ale rromilor, cum au fost: Ziua Internaţională a Rromilor,
ţinută pe 9 aprilie 2005, la kilometrul bucureştean „0″ în faţa Teatrului
Naţional, de asemenea, A Vll-a ediţie a Concursului naţional de limba rromani
(desfăşurată între 16-20 aprilie 2006, la Bucureşti, unde a cântat şi formaţia
„Niky Costescu”), Ziua Limbilor Materne – care a avut loc vineri, 22
februarie 2008, la Casa de Cultură a Studenţilor ş. a.
Cum Niky Costescu era un „om bine educat”, foarte abil şi deprins cu comunicarea, el putea să se comporte în toate contextele, în felurite moduri. Odată, a venit la Ministerul Educaţiei cu copiii din grupul său muzical – când a fost marcată Ziua Europei – şi, când a fost să se adreseze asistenţei, a dat roată cu privirea să vadă cine este în sală şi, deşi acolo erau diferiţi ambasadori, Ministrul Educaţiei ş.a., el l-a onorat mai mai întâi „pe domnul profesor”, zicând aşa: „Domnule profesor, Donmnelor şi Domnilor Ambasadori!, Doamnelor şi Domnilori, Iubiţi copiii”, într-o astfel de manieră, el putând da respect unui profesor, care era acolo, Gheorghe Sarău.
În ultimii săi ani de viaţă, Niky Costescu a interpretat texte, ca umorist, la „Caravana Romilor – o emisiune de televiziune transmisă în fiecare săptămână la OTV – unde, împreună cu alţi actori (Sorin Sandu Aurel, Zita Moldovan, Mădălin Mandin, Vera Lingurar ş.a.), a jucat „scurte” piese de teatru umoristic, foarte bine receptate de spectatorii rromi.
Niky Costescu a murit pe 24 august 2008, la Bucureşti, după ce a stat mai multe zile în spital. După două-trei zile, tânărul actor, Sorin Sandu Aurel, scria: „Am avut şansa să lucrez alături de Niky Costescu… Spun că am avut şansa, pentru că nu întotdeauna ai posibilitatea să cunoşti astfel de oameni, cărora le este dat de la Dumnezeu harul artistic şi să înveţi ceva de la ei, anume, ceva ce ţine de zona artelor spectacolului…. Iar nopţile, când noi filmam alături de el (pilulele acelea umoristice erau filmate, în general, noaptea), erau pline de hohotele de râs ale întregii echipe care participa la filmare, pentru că „unchiul Niki” – aşa îi spuneam eu – nu se putea abţine să nu facă glume. Uneori, regizorul (Valentin Rupiţă) se enerva, pentru că de atâta râs, nu mai puteam filma”.
Şi prietenul lui, Valentin Leahu, scria în revista
„Atac” (Atac.online, 24.08.2008), despre Niky Costescu, în articolul
„Bohema bucureşteană”: A murit tăticul petrecerilor, astfel: „A jucat
alături de mari actori ai noştri, printre care Dem Rădulescu şi Jean
Constantin. /…/ „ Domnul Nea Niki” – cum îl strigau copiii din vecini
cărora el le aducea dulciuri mai mereu – a plecat dintre noi şi sunt convins că
a ajuns în Rai, unde va da spectacole şi îi va face să zâmbească inclusiv pe
Dumnezeu şi pe îngerii lui”.