În funcţie de meseriile pe care le-au practicat strămoşii lor sau de stabilitatea domiciuliului, romii se împart în mai multe categorii. Avem, prin urmare, neamuri sedentare, seminomade sau neamuri foste nomade.
Din categoria romilor sedentari fac parte: ciubotarii, fierarii, florarii, frizerii, geambaşii, lăutarii, romii de mătase, rudarii, zidarii şi vătraşii. Numele unora dintre neamurile de romi vorbesc de la sine despre meşteşugul pe care îl practicau sau încă îl mai practică membrii acestora. Printre ei se numără: ciubotarii, florarii sau lăutarii. Nu la fel se întâmplă şi în cazul vătraşilor – sau „ţiganii de vatră”. Ei erau cei care se ocupau cu muncile pe lângă curţile boiereşti sau mânăstireşti. Rudarii, în schimb, mai sunt cunoscuţi şi ca “băieşi”, “lingurari” sau “blidari”. Romii “de mătase” erau cei care fabricau şi vindeau ţesături, covoare şi alte astfel de produse.
O altă categorie, cea a romilor seminomazi, îi include pe cei care nu aveau un domiciliu stabil şi practicau nomadismul, însă pe arii restrânse, după care se întorceau de fiecare dată în aceeaşi localitate. Singurul neam seminomad de la noi este cel al spoitorilor, adică al celor ce se ocupau de cositorirea vaselor. Ei erau, pe vremuri, printre cei mai săraci romi şi călătoreau în căruţe cu coviltir trase de bivoliţe. După colectivizarea forţată din anii ’50, cei mai mulţi dintre romii spoitori au devenit agricultori sau colectori de metale.
A treia categorie, cea a neamurilor foste nomade, îi include pe: argintari, căldărari, ciurari, ursari şi cocalari. Aceştia din urmă erau cei care fabricau piepteni şi ornamente din oase de animale. Astăzi, acest meşteşug nu se mai practică, însă, în istorie, cocalarii erau consideraţi drept posibili urmaşi ai vechilor prelucrători de fildeş din India.
Unele neamuri, cum sunt netoţii sau ciurarii, au dispărut aproape complet. Cei mai mulţi dintre cei care încă se consideră parte dintr-un neam sunt: vătraşii (13,8%), căldărarii (5,9%), rudarii (4,5%), spoitorii (3,7%), mătăsarii (3,2%), ursarii (2,7%), cărămidarii (1,5%), gaborii (1,4%), florarii (1,2%).
Cum în India străveche profesia era de regulă moştenită şi practicată în familie, secretele meseriei fiind transmise din tată în fiu , majoritatea neamurilor de romi s-au constituit, unele începând chiar din vremea migraţiei spre Europa, în jurul diverselor îndeletniciri cu care aceştia îşi câştigau traiul.
Iată în continuare o enumerare a principalelor neamuri de romi:
Geambaşii
Ocupaţie: Comerţul cu cai.
Istoric: Deşi aproape dispărut, neamul lor a înregistrat un uşor reviriment în ultimii 15 ani prin judeţele Arad, Braşov sau Brăila.
Specific: Au fost şi rămân specialişti în „întinerirea“ şi vindecarea cailor.
Vătraşii
Ocupaţie: Diverse munci pe lângă curţile boiereşti sau mănăstiri; agricultura.
Istoric: Ţiganii de „vatră“ au fost legaţi de pământ dinainte de dezrobire şi de reforma agrară din 1864. După emancipare, mulţi ţigani fără meserie şi fără lot au intrat în familia vătraşilor.
Specific: Romii „de vatră“ şi-au pierdut primii modul de viaţă tradiţional şi limba.
Lăutarii
Ocupaţie: Muzica.
Istoric: Lăutarii sunt un neam desprins din vătraşi pe la mijlocul secolului al XX-lea.
Specific: Lăutarii din mediul rural cântau la sărbători şi erau agricultori zi de zi. La oraş, erau mai specializaţi şi trăiau mai uşor. Unii dintre cei mai talentaţi au ajuns artişti consacraţi.
Rudarii
Ocupaţie: Căutarea şi prelucrarea aurului, a lemnului moale şi culesul fructelor de pădure.
Istoric: De pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când găsirea aurului a devenit tot mai anevoioasă, s-au dedicat prelucrării lemnului.
Specific: Rudarii sunt descendenţii străvechilor aurari din India. Sunt cunoscuţi şi sub denumirile de băieşi, lingurari, blidari.
Cocalarii
Ocupaţie: Fabricau obiecte din oase de animale (piepteni, mânere, ornamente etc.)
Istoric: După ce, odată cu industrializarea, produsele lor n-au mai avut căutare, majoritatea cocalarilor s-au orientat, devenind în special gunoieri sau negustori de fulgi şi vase de bucătărie.
Specific: Cocalarii sunt cel mai probabil urmaşii prelucrătorilor de fildeş din India.
Spoitorii
Ocupaţie: Spoirea (cositorirea) de vase; cerşitul.
Istoric: După colectivizarea forţată începută în anii ‘50, cei mai mulţi au devenit agricultori.
Specific: Sunt urmaşii romilor veniţi din Turcia.
Erau printre cei mai săraci ţigani; călătoreau în căruţe cu coviltir, trase de bivoliţe.
Florarii
Ocupaţie: Comerţul cu flori.
Istoric: Sunt un neam relativ nou, care a apărut şi s-a dezvoltat rapid în perioada interbelică.
Specific: În prezent, florarii sunt cea mai omogenă categorie de romi, relativ bogată.
Fierarii
Ocupaţie: Confecţionarea de unelte şi obiecte din fier.
Istoric: Au deţinut monopolul prelucrării fierului în tot Evul Mediu. În secolul al XX-lea, mulţi au devenit agricultori sau muncitori în industrie. După ’89, puţinii fierari rămaşi la sate lucrează iar căruţe şi unelte.
Specific: Au fost înstăriţi, printre primii sedentarizaţi, dar şi printre primii care şi-au pierdut limba.
Căldărarii
Ocupaţie: Confecţionarea de căldări, tigăi, oale, alambicuri etc. din tablă de aramă şi din aluminiu.
Istoric: De la începuturi au trăit în corturi, călătorind în căruţe colorate. Mulţi şi-au păstrat stilul tradiţional de viaţă până foarte recent. Au fost sedentarizaţi ultimii.
Specific: La căldărari se păstrează poziţia de bulibaşă (şef) şi practica judecării (kris) de către bătrâni ai comunităţii.
Gaborii
Ocupaţie: Comerţ, tinichigerie, profesii moderne.
Istoric: Sunt romi ardeleni, care şi-au luat numele după proprietarul moşiei unde au lucrat.
Specific: Bărbaţii îşi poartă cu mândrie celebrele pălării negre. Nu este un neam cu o meserie anume.
Argintarii
Ocupaţie: Confecţionarea de podoabe.
Istoric: Excelenţi meseriaşi, au reprezentat o elită a neamurilor ţigăneşti. În prezent mai sunt foarte puţini în Teleorman, Bucureşti, Ialomiţa şi Tulcea.
Specific: În cadrul comunităţii se practică încă judecata şi căsătoria tradiţionale.
Ursarii
Ocupaţie: Dresau urşi.
Istoric: Strămoşii lor au fost magicieni, dresori, saltimbanci etc. În Evul Mediu, colindau satele şioraşele cu ursul, câştigându-şi traiul. După ce meşteşugul a dispărut, la începutul secolului trecut, ursarii au învăţat din meseriile altor neamuri.
Specific: După sedentarizare, s-au aşezat în grupuri relativ compacte, păstrându-şi limba şi tradiţiile.
Sursa: Talida Stănică, „Kestiuni rome. O incursiune în cultura, istoria și tradițiile romilor”, București, 2014