De-alungul istoriei lor, romii au fost împărțiți în mai multe neamuri, în funcție de ocupațiile lor.
Lautarii sunt unul dintre neamurile tiganesti cele mai cunoscute, și-a care si-au luat denumirea in functie de meseria pe care o aveau, intre care se regasesc si rudarii, spoitorii, geambasii, vatrasii, cocalarii, florarii, fierarii, caldararii, gaborii, argintarii, ursarii, caramidarii.
Unele neamuri – cum sunt netoţii sau ciurarii – au dispărut aproape complet. Cei mai mulţi dintre cei care încă se consideră parte dintr-un neam sunt: vătraşii (13,8%), căldărarii (5,9%), rudarii (4,5%), spoitorii (3,7%), mătăsarii (3,2%), ursarii (2,7%), cărămidarii (1,5%), gaborii (1,4%), florarii (1,2%).
O mica descriere a catorva dintre neamurile tiganesti
Geambașii
Se ocupa de comertul cu cai
Deşi aproape dispărut, neamul lor a înregistrat un uşor reviriment în ultimii 15 ani prin judeţele Arad, Braşov sau Brăila.
Au fost şi rămân specialişti în „întinerirea“ şi vindecarea cailor.
Lăutarii
Se ocupa de muzica
Lăutarii sunt un neam desprins din vătraşi pe la mijlocul secolului al XX-lea.
Lăutarii din mediul rural cântau la sărbători şi erau agricultori zi de zi. La oraş, erau mai specializaţi şi trăiau mai uşor. Unii dintre cei mai talentaţi au ajuns artişti consacraţi.
Vătrașii
Se ocupau cu munci pe lângă curţile boiereşti sau mănăstiri si agricultura.
Ţiganii de „vatră“ au fost legaţi de pământ dinainte de dezrobire şi de reforma agrară din 1864. După emancipare, mulţi ţigani fără meserie şi fără lot au intrat în familia vătraşilor.
Romii „de vatră“ şi-au pierdut primii modul de viaţă tradiţional şi limba.
Rudarii
Se ocupau cu cautarea şi prelucrarea aurului, a lemnului moale şi culesul fructelor de pădure.
De pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când găsirea aurului a devenit tot mai anevoioasă, s-au
dedicat prelucrării lemnului.
Rudarii sunt descendenţii străvechilor aurari din India. Sunt cunoscuţi şi sub denumirile de băieşi, lingurari, blidari.
Cocalarii
Fabricau obiecte din oase de animale (piepteni, mânere, ornamente etc.)
După ce, odată cu industrializarea, produsele lor n-au mai avut căutare, majoritatea cocalarilor
s-au orientat, devenind în special gunoieri sau negustori de fulgi şi vase de bucătărie.
Cocalarii sunt cel mai probabil urmaşii prelucrătorilor de fildeş din India.
Spoitorii
Se ocupau cu spoirea (cositorirea) de vase; cerşitul.
După colectivizarea forţată începută în anii ‘50, cei mai mulţi au devenit agricultori.
Sunt urmaşii romilor veniţi din Turcia.
Erau printre cei mai săraci ţigani, călătoreau în căruţe cu coviltir, trase de bivoliţe.
Florarii
Se ocupa de comertul cu flori.
Sunt un neam relativ nou, care a apărut şi s-a dezvoltat rapid în perioada interbelică.
In prezent, florarii sunt cea mai omogenă categorie de romi, relativ bogată.
Fierarii
Se ocupau de confectionarea de unelte şi obiecte din fier.
Au deţinut monopolul prelucrării fierului în tot Evul Mediu. În secolul al XX-lea, mulţi au devenit
agricultori sau muncitori în industrie. După ’89, puţinii fierari rămaşi la sate lucrează iar căruţe şi unelte.
Au fost înstăriţi, printre primii sedentarizaţi, dar şi printre primii care şi-au pierdut limba.
Căldărarii
Se ocupa de confectionarea de căldări, tigăi, oale, alambicuri etc. din tablă de aramă şi din aluminiu.
De la începuturi au trăit în corturi, călătorind în căruţe colorate. Mulţi şi-au păstrat stilul tradiţional de viaţă până in ziua de azi. Au fost sedentarizaţi ultimii.
La căldărari se păstrează poziţia de bulibaşă (şef) şi practica judecării (kris) de către bătrâni ai comunităţii.
Gaborii
Se ocupa de comert, tinichigerie, profesii moderne.
Sunt romi ardeleni, care şi-au luat numele după proprietarul moşiei unde au lucrat.
Bărbaţii îşi poartă cu mândrie celebrele pălării negre. Nu este un neam cu o meserie anume.
Argintarii
Se ocupa cu confectionarea de podoabe.
Excelenţi meseriaşi, au reprezentat o elită a neamurilor ţigăneşti. În prezent mai sunt foarte puţini în Teleorman, Bucureşti, Ialomiţa şi Tulcea.
În cadrul comunităţii se practică încă judecata şi căsătoria tradiţionale.
Ursarii
Se ocupau de dresarea urşilor
Strămoşii lor au fost magicieni, dresori, saltimbanci etc. În Evul Mediu, colindau satele şi oraşele cu ursul, câştigându-şi traiul. După ce meşteşugul a dispărut, la începutul secolului trecut, ursarii au învăţat din meseriile altor neamuri.
După sedentarizare, s-au aşezat în grupuri relativ compacte, păstrându-şi limba şi tradiţiile.
