La zi

Muzeul Ţăranului Român: Vase de ceramică, icoane pe sticlă, ţesături şi prăjituri de casă

Târgul „Artişti şi Artizani la MNŢR” este organizat de vineri, 24 iunie, până duminică, 26 iunie, între orele 10,00 – 18,00

Cei care ajung în weekend la Muzeul Naţional al Ţăranului Român vor putea admira şi cumpăra lucruri frumoase confecţionate după vechi meşteşuguri şi se vor bucura de oferta gastronomică a producătorilor tradiţionali.

Toate acestea, în cadrul Târgului „Artişti şi Artizani la MNŢR”, organizat de vineri, 24 iunie, până duminică, 26 iunie, între orele 10,00 – 18,00.

Potrivit unui comunicat transmis de instituţia muzeală, la târg vor fi prezenţi artişti şi artizani care prin arta lor contribuie la recuperarea şi revitalizarea meşteşugurilor tradiţionale incluzând revalorificări contemporane ale acestora.

Vor putea fi admirate produse realizate după tehnici şi meşteşuguri aproape uitate: vase din ceramică, obiecte din lemn, podoabe din sticlă sau din ceramică, bijuterii, fel de fel de jucării, icoane pe sticlă sau pe glajă, gravuri, picturi, ţesături, dar şi decoraţiuni din lavandă.

De asemenea, nu va lipsi oferta gastronomică, asigurată de producători tradiţionali. Aceştia vor aduce spre vânzare: miere, prăjituri de casă, ceaiuri, cozonaci şi turtă dulce.

În fiecare zi, pe toată durata târgului, copiii pot împâsli tablouri pufoase sau făuri zâne magice din lână merinos, împreună cu Crina Manolescu, creator & trainer Oaia Primordială, precizează sursa citată.

De asemenea, sâmbătă, între orele 12,00 – 16,00, vor fi prezenţi în curtea muzeului Căluşarii din Sârbii-Măgura, judeţul Olt.

Preţul biletului de intrare la târg: adulţi – 12 lei; pensionari – 6 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor – 3 lei.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version