La zi
Muzeul Satului: Târg de Dragobete în perioada 22 – 24 februarie

Un program special dedicat tradiţionalei sărbători de Dragobete, care include un târg de produse tradiţionale şi creaţii alese ale meşterilor populari, dar şi spectacole de muzică populară şi folk ori un concurs de poezie, va fi prezentat, în perioada 22 – 24 februarie, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.
„Păstrând tradiţia, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită la Dragobete, numit şi Cap-de-Primăvară, sărbătoarea împăcării şi reînnoirii întregii firi; cu acest prilej vă aşteptăm la târg, în zilele de 22 – 24 februarie. Cântec, joc şi voie bună, produse tradiţionale şi creaţii alese ale pricepuţilor meşteri populari, pe toate le puteţi găsi pe aleile satului. Puteţi să aflaţi descântece de Dragobete, credinţe străvechi şi poveşti despre fiul Babei-Dochia, nuntirea păsărilor şi vremea înfrăţitului”, informează, luni, Muzeul Satului.
În ziua de 23 februarie, de la ora 12:00, oaspeţii muzeului sunt invitaţi la spectacol. Vor urca pe scenă artişti de seamă, din registrul muzicii populare, reprezentând diferite zone ale ţării. Cei mai talentaţi vizitatori vor putea lua parte la un concurs al poeziei de dragoste, iar iubitorii muzicii folk se vor bucura de un recital susţinut de cantautorul Dan Vasilescu.
Program târgului este 9:00 – 17:00, pentru perioada 22 – 24 februarie, iar pentru spectacolul din 23 februarie – 12:00 – 15:00.

-
Educatie3 săptămâni ago
Locuri pentru candidaţii romi la şcolile de subofițeri ale Ministerului Afacerilor Interne
-
Asul de trefla2 săptămâni ago
De ce rom și nu țigan?
-
La zi3 săptămâni ago
Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paşti
-
Asul de trefla2 săptămâni ago
Anuța Brânzan, supravieţuitoarea deportării din Transnistria