Connect with us

Programe Sociale

MIPE: 10.000 de mame primesc vouchere de 2.000 lei pentru produse de îngrijire

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a efectuat luni plăţile aferente trusourilor pentru nou-născuţi pentru un număr total de aproximativ 10.000 de beneficiari cupluri mamă – copil din toată ţara, sumele urmând a fi virate pe cardurile beneficiarilor în cursul zilelor viitoare.

Potrivit unui comunicat al MIPE, ajutorul este finanţat prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate şi are un buget total de 12 milioane euro.

„Prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) am acordat sprijin pentru aproximativ 4 milioane de persoane vulnerabile din România, fie sub formă de carduri sociale pentru alimente, carduri de energie, pachete cu alimente sau vouchere educaţionale. Astăzi am virat banii pentru peste 10.000 de trusouri destinate mamelor cu nou-născuţi, iar în câteva zile cei 2.000 vor ajunge pe cardurile beneficiarilor. Pentru că mamele au nevoie de sprijin emoţional şi fizic în primele luni de la naşterea copilului, care necesită multă atenţie şi grijă, iar temerile de ordin financiar ar trebui să fie ultima lor preocupare. Sunt bani care asigură tinerelor mame produsele de bază pentru îngrijirea copiilor precum îmbrăcăminte, produse de igienă şi lapte praf, acestea pot fi achiziţionate din unităţile partenere în program. Prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021 – 2027, bugetul destinat măsurilor dedicate mamelor şi copiilor în situaţii dificile este de 450 de milioane de euro şi cuprinde, pe lângă sprijinul material direct precum sumele pentru trusoul nou născutului, şi alte tipuri de intervenţii precum creşterea oportunităţilor pe piaţa muncii pentru femei, finanţarea cursurilor de recalificare, decontarea costurilor de transport, rechizite, hrană, îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru cei mici”, a declarat ministrul Marcel Boloş.

În perioada 2024 – 2027, bugetul total destinat cuplurilor mamă – nou născut este de 120 milioane euro. Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru nou-născuţi este de 2.000 de lei şi se acordă mamelor care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului, dacă sunt se încadrează în următoarele categorii: mame care beneficiază de venit minim garantat prin dispoziţie scrisă a primarului; mame care fac parte din familii beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei; mame aflate în situaţii de risc; victime ale calamităţilor, ale violenţei domestice, persoane dependente şi altele asemenea şi/sau care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate; mame care nu deţin acte de identitate şi nu pot accede la drepturile civile; mame minore.

Lista destinatarilor finali pentru fiecare localitate este întocmită de serviciul public de asistenţă socială şi trimise instituţiei prefectului, care centralizează listele la nivelul fiecărui judeţ, iar tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuţi se emit de către unităţile autorizate de Ministerul Finanţelor şi pot fi utilizate numai pentru achiziţionarea produselor de îngrijire pentru nou-născuţi, în reţeaua unităţilor afiliate programului, în termen de şase luni de la data emiterii acestuia.

Conform listelor transmise de autorităţile locale, judeţele cu cei mai mulţi beneficiari (cupluri mamă – copil) ai ajutorului de 2.000 lei pentru trusouri sunt Bacău, Suceava şi Iaşi.

Pot fi achiziţionate, prin intermediul acestor tichetele electronice, produse precum: îmbrăcăminte, lenjerie, sac de dormit, scutece, produse pentru igienă (şampon, săpun, unguent), comprese sterile, termometru, lapte praf de la de la comercianţii parteneri Edenred, compania care a câştigat procedura de achiziţie publică pentru furnizarea cardurilor pe care se încarcă sprijinul.

Sprijinul de 2.000 de lei va fi acordat până în 2027 într-o tranşă unică pentru fiecare nou-născut, pe o perioadă de 4 ani (2024 – 2027).

Alte forme de sprijin destinate mamelor şi copiilor din medii defavorizate, în perioada 2021 – 2027 sunt: servicii de consiliere şi sprijin material adresat copiilor aflaţi în situaţii de vulnerabilitate, cu o finanţare totală de 160 milioane de euro incluzând aici acoperirea costurilor de transport, rechizite, hrană pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, activităţi educative, activităţi de prevenire şi combatere a comportamentelor negative; măsuri pentru sprijinirea ocupării în rândul mamelor, printre care amenajarea unor spaţii destinate supravegherii şi îngrijirii copiilor cu vârstă preşcolară sau pentru crearea de parteneriate cu entităţi specializate care oferă servicii de îngrijire copii, precum şi pentru utilizarea unor forme de muncă noi sau flexibile, consiliere vocaţională, acompaniere în vederea inserţiei socio-profesionale – bugetul total alocat fiind de 41 milioane de euro; măsuri cu o alocare totală de 80 milioane de euro destinate familiilor monoparentale; sprijin pentru mamele din comunităţile de romi, bugetul destinat acestora fiind de 44 milioane de euro.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință