Sanatate
Ministrul Sănătăţii spune că România se confruntă în continuare cu epidemia de rujeolă şi recomandă vaccinarea

România se confruntă în continuare cu epidemia de rujeolă, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care a recomandat vaccinarea atât a copiilor, cât şi a adulţilor neimunizaţi sau care nu au trecut prin boală.
„Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. Sunt câteva judeţe care sunt mai afectate. În general focarele acestea apar acolo unde sunt comunităţi cu un grad redus de acoperire vaccinală. Evoluează în toată Uniunea Europeană, dar în România probabil că mai mult decât în alte ţări şi lucrurile acestea se văd pe hărţile Centrului European de Control al Bolilor. Încurajăm părinţii care nu şi-au vaccinat încă copiii să o facă, pot să o facă la medicul de familie. Chiar şi adulţii care nu au trecut prin boală sau nu au fost vaccinaţi o pot face. (…) De multe ori decesele au apărut la adolescenţi sau la adulţi care nu erau protejaţi. Or, dacă intră în contact o astfel de persoană cu un copil care are pojar, forma e mult mai agresivă la adult, pentru că avem şi alte boli şi altă vârstă şi reacţionăm diferit”, a precizat ministrul Sănătăţii.

-
Programe Socialeo săptămână ago
MMFTSS: Două mii de comune vor beneficia de finanţare din fonduri UE pentru incluziune socială şi reducerea sărăciei
-
La zi3 săptămâni ago
Ziua internaţională a femeii – 8 Martie
-
La zi2 săptămâni ago
Sfinţii 40 de Mucenici
-
La zio săptămână ago
Ziua Mediatorului Şcolar Rom – 17 martie