Connect with us

Sanatate

Ministrul Sănătăţii: Guvernul va aloca resurse suplimentare pentru medicamentele compensate, dacă va fi nevoie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că, în cazul în care va fi necesar, Guvernul va aloca fonduri suplimentare Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru acoperirea necesarului legat de medicamentele compensate.

El a răspuns astfel, marţi seară, la Parlament, întrebat dacă vor fi suficiente medicamente compensate până la finalul anului, în condiţiile în care au existat în spaţiul public afirmaţii potrivit cărora bugetul pentru aceste medicamente ar fi suficient doar până în luna octombrie.

„Bugetul Casei Naţionale şi bugetul Ministerului Sănătăţii au fost suplimentate pe parcursul anului, fie din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului, fie din rectificări bugetare şi niciodată nu am ajuns în situaţia să nu putem să finanţăm activitatea. Anul trecut, dacă vă aduceţi aminte, a fost alocat Casei un buget de 62,5 miliarde de lei, anul acesta de 77 de miliarde de lei. Eu cred că este o creştere substanţială a bugetului alocat iniţial, de peste 20%, şi, cu siguranţă, dacă va fi nevoie de resurse suplimentare, acestea vor fi alocate pe parcursul anului”, a afirmat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii a fost prezent la dezbaterile din Comisiile parlamentare de buget, finanţe şi bănci pe marginea proiectului bugetului de stat pe anul 2025.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință