Social
Ministrul Muncii: Numărul de locuri universitare la distanţă pentru asistenţi sociali va creşte la cel puţin 500

Numărul de locuri pentru specializarea de asistenţă socială din învăţământul superior la distanţă va creşte la cel puţin 500 la nivel naţional, în urma unui parteneriat încheiat între mai multe instituţii, a anunţat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, pe Facebook.
„Prin parteneriatul încheiat între Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali, Universităţile din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara şi UNICEF România numărul de locuri pentru specializarea de asistenţă socială din învăţământul superior la distanţă va creşte la cel puţin 500 la nivel naţional”, a transmis Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a explicat că aceste locuri în învăţământul universitar la distanţă sunt destinate în special acelor asistenţi sociali din mediul rural care nu au studii în domeniu.
„Aceste locuri vizează în special profesionalizarea celor din mediul rural care în prezent îndeplinesc atribuţiile unui asistent social, dar nu au pregătire în domeniu. (…) Realitatea din teren arată că lucrurile trebuie schimbate fundamental în asistenţa socială şi că avem nevoie de servicii eficiente şi de oameni pregătiţi pentru această profesie. Sprijinul oferit de stat trebuie să pornească de la o identificare corectă a dificultăţilor cu care se confruntă cei mai vulnerabili oameni, ori în acest moment numărul profesioniştilor din sistem, care ar trebui şi ar putea să facă acest lucru, este extrem de redus: doar 80% dintre asistenţii sociali au studii superioare şi dintre aceştia 30% au studii de asistenţă socială”, a precizat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a subliniat că în nicio unitate administrativ teritorială nu este respectată regula privind existenţa unui asistent social la 300 de beneficiari.
„De asemenea, creşterea numărului de asistenţi sociali este o condiţie esenţială pentru a putea avea servicii care să funcţioneze. În niciun UAT nu este acum respectată regula de 1 asistent social la 300 de beneficiari, prevăzută în lege. Acest lucru este şi mai apăsător în mediul rural, acolo unde este nevoie acută de servicii pentru a-i ajuta pe oamenii vulnerabili să iasă din această stare. Una dintre măsurile pe care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale le are în vedere pentru încurajarea angajării în rural a profesioniştilor se referă la remunerarea asistenţilor sociali, respectiv la reaşezarea corectă a lor în grila de salarizare”, a adăugat Raluca Turcan.

-
Educatie2 săptămâni ago
Locuri pentru candidaţii romi la şcolile de subofițeri ale Ministerului Afacerilor Interne
-
Asul de trefla2 săptămâni ago
De ce rom și nu țigan?
-
La zi2 săptămâni ago
Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paşti
-
Asul de trefla2 săptămâni ago
Anuța Brânzan, supravieţuitoarea deportării din Transnistria