Connect with us

Educatie

Ministrul Educaţiei: Suntem încă în situaţia în care nu este nevoie de o amânare a examenelor naţionale

„Ceea ce eu îmi doresc este să punem interesele elevilor pe primul plan şi să nu deraiem în niciun fel, să nu amânăm în niciun fel calendarul examenelor naţionale, pentru că de finalizarea acestora depind alegerile ulterioare ale copiilor (…). Suntem încă în situaţia în care nu este nevoie de o amânare. În zilele următoare vom monitoriza situaţia în toată dinamica ei şi sperăm ca vineri să avem toate elementele pentru a rămâne în calendarul anunţat”, a spus Ligia Deca la Digi 24.

Ea a subliniat că există preocupare la nivelul Guvernului pentru creşterea salariilor din învăţământ.

„Există preocupare, ne dorim cu toţii să crească salariile în învăţământ şi suntem cu toţii de acord că pentru a-şi îndeplini vocaţia avem nevoie de susţinere pentru educaţie, pentru şcoli şi evident şi în ceea ce priveşte drepturile salariale. (…) Grila sistemului educaţional se află în grila salarizării publice”, a susţinut ministrul.

Întrebată dacă se face vreo presiune asupra profesorilor, ministrul a răspuns: „Nu, în niciun caz noi nu am exercitat presiune în niciun fel. (…) De asemenea, am fost foarte clari că nu trebuie să existe presiune în niciun sens. Nici din partea celor care fac grevă asupra celor care nu au ales această formă de protest şi cei care nu sunt în grevă să poată să îşi susţină orele şi nici invers”.

Un număr de 134.007 de membri de sindicat, respectiv 86,93% din totalul celor care au semnat referendumul pentru declararea grevei, au continuat marţi protestul, informează sindicatele din învăţământul preuniversitar, printr-un comunicat.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință