Connect with us

La zi

Ministerului Agriculturii: Târg de Mărţişor începând de vineri

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va găzdui un Târg de Mărţişor în curtea instituţiei, începând de vineri, 25 februarie

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va găzdui un Târg de Mărţişor în curtea instituţiei, începând de vineri, 25 februarie, până marţi, 1 martie, se menţionează într-un comunicat.

Accesul persoanelor interesate va fi liber.

Potrivit MADR, în cadrul evenimentului va avea loc o expoziţie cu vânzare de flori, mărţişoare şi produse agroalimentare româneşti, un bun prilej pentru vizitatori să redescopere gustul şi savoarea preparatelor autohtone.

Spre deosebire de târgurile organizate până acum în curtea MADR, la acest târg de Mărţişor vizitatorii vor putea achiziţiona, pe lângă produse agroalimentare, flori şi mărţişoare artizanale cu motive tradiţionale din satul românesc.

Astfel, reprezentanţii Asociaţiei „Moara de hârtie” vor expune mărţişoare literare din hârtie reciclată, denumite „cărţişoare”, precum şi broşe de ceramică. Fondată în 2009, Asociaţia are scopul de a realiza o sinergie între oameni, meşteşuguri şi artă, prin experienţă directă, educaţie, formare şi realizarea de obiecte manufacturate în spirit meşteşugăresc.

La standul Asociaţiei Down Plus Bucureşti vor fi disponibile mărţişoare făcute manual, confecţionate de membrii asociaţiei. Înfiinţată în anul 2014, aceasta îşi propune să sprijine persoanele ce suferă de sindromul Langdon-Down, prin implicarea acestora în diverse activităţi sociale şi culturale.

Asociaţia Producatorilor de Flori Muntenia, înfiinţată în 2019, în care se regăsesc peste 500 de producători agricoli de flori care cultivă flori de la stadiul de bulbi, răsad sau seminţe, până la comercializarea directă, se va afla pentru prima dată la un târg organizat de MADR.

Vizitatorii îşi vor putea procura şi legume de sezon, precum şi produse tradiţionale. De asemenea, vor avea posibilitatea de a achiziţiona produse recunoscute pe scheme de calitate europene: Magiun de prune Topoloveni (Indicaţie Geografică Protejată), Telemea de Ibăneşti – singurul produs recunoscut de Comisia Europeană ca Denumire de Origine Protejată, dar şi Plăcinta dobrogeană, produs ce se află în curs de dobândire a protecţiei europene ca Indicaţie Geografică Protejată.

De asemenea, la Târgul de Mărţişor vor fi aduse, din diferite regiuni ale ţării, produse atestate tradiţional precum brânză, smântână, caşcaval, telemea, brânză de burduf, caş, cârnaţi de porc, preparate din carne, prăjituri, siropuri, gemuri, dulceţuri din fructe şi băuturi spirtoase. Din zonele montane din judeţele Suceava, Alba, Cluj, se vor regăsi brânzeturi, dulceţuri, gemuri, sucuri, siropuri, zacuscă, precum şi diverse sortimente de miere şi produse ale stupului.

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a amintit că o dată cu venirea primăverii, în curtea MADR vor fi organizate, la sfârşiturile de săptămână, pieţe volante pentru producătorii români.

„Mărţişorul este o sărbătoare tradiţională românească ce marchează începutul primăverii şi este de datoria noastră, a tuturor, să ducem mai departe tradiţiile prin organizarea unor astfel de târguri tematice. Aşa cum am promis, începând cu venirea primăverii, la fiecare sfârşit de săptămână, în curtea MADR vor fi organizate pieţe volante pentru producătorii români. Sunt un susţinător al satului românesc şi al produselor noastre autentice, îi îndemn pe toţi românii să aleagă produsele obţinute pe plan local pentru a sprijini fermierii şi producţia românească”, a declarat Adrian Chesnoiu.

Continue Reading
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință