Sanatate

Ministerul Sănătăţii: Call-center pentru informaţii despre iodura de potasiu

Ministerul Sănătăţii va pune la dispoziţia publicului, începând de miercuri, un call-center unde specialiştii vor răspunde întrebărilor legate de pastilele de iodură de potasiu

Ministerul Sănătăţii va pune la dispoziţia publicului, începând de miercuri, un call-center unde specialiştii vor răspunde întrebărilor legate de pastilele de iodură de potasiu utilizate în cazul unui incident nuclear care ar genera creşterea nivelului de radiaţii.

Potrivit unui comunicat transmis marţi, call-center-ul poate fi accesat la numărul de telefon 021/317.40.06 de luni până joi între orele 8,30-16,30 şi vineri între 8,30-14,30.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii a elaborat Ghidul de Informare Generală, cu informaţii despre condiţiile de administrare a iodururii de potasiu de 65 mg, dozele recomandate, cum şi când se instituie tratamentul. Ghidul este postat pe pagina www.ms.ro.

Ministerul Sănătăţii anunţă că a demarat campania de informare cu privire la administrarea comprimatelor de iodură de potasiu. Aceste comprimate se administrează numai în cazul expunerii la iod radioactiv, ca urmare a unui incident nuclear, în primele şase ore după anunţul autorităţilor, în doză unică.

„Avem deja primele imagini care vor fi distribuite în diversele canale de comunicare mass-media în ceea ce priveşte iodura de potasiu. (…) Sunt foarte scurte, uşor de înţeles. De ce trebuie să primim pastile cu iodură de potasiu? (…) Este o măsură strict preventivă şi nu există pericol iminent. Accesul controlat la iodura de potasiu, nu un acces haotic în care toată lumea caută să îşi procure pe căi legale sau mai puţin legale acest produs, este normal, este o responsabilitate a autorităţilor şi a profesioniştilor din sănătate (…). De ce facem lucrul acesta? Pentru a evita folosirea unor produse neconforme sau chiar nocive, care sunt procurate din surse neautorizate”, a explicat, marţi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version