Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (POCU) a declarat către Autoritatea de Control şi Plată suma de 378 milioane euro, până la sfârşitul lunii octombrie, urmând ca, la începutul lunii decembrie aplicaţia de plată să fie transmisă, spre decontare, Comisiei Europene, se arată într-un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene.
Potrivit MFE, ca urmare a acestui demers, a fost eliminat riscul de dezangajare privind acest Program Operaţional.
Programul Operaţional Capital Uman (POCU) stabileşte priorităţile de investiţii, obiectivele specifice şi acţiunile asumate de România în domeniul resurselor umane. POCU continuă investiţiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007 – 2013. Cu o alocare de 4,3 miliarde euro, POCU 2014-2020 finanţează proiecte ce vizează intervenţii integrate în domeniul ocupării forţei de muncă, incluziunii sociale şi educaţiei, contribuind la reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale Uniunii Europene.