Educatie
Ministerul Educaţiei: Apel de proiecte cu scopul de a reduce abandonul şcolar

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat joi în consultare publică Ghidul solicitantului în vederea deschiderii unui nou apel de proiecte care se adresează unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat cu o rată de abandon şcolar ridicată şi performanţă şcolară scăzută la nivel gimnazial.
„Ministerul Educaţiei, în calitate de coordonator de reforme şi investiţii finanţate prin Planul Naţional de Reformă şi Rezilienţă (PNRR), a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului în vederea deschiderii unui nou apel de proiecte ‘Schema de granturi PNRAS Runda a II-a (Seria a 4-a)’, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – Componenta C15: Educaţie”, a anunţat Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Potrivit sursei citate, apelul de proiecte este dedicat şcolilor cu risc de abandon şcolar care vor avea posibilitatea să organizeze pentru elevii de gimnaziu pentru îmbunătăţirea frecvenţei şi performanţelor şcolare.
Unităţile de învăţământ eligibile pot depune aplicaţia în nume propriu (ca beneficiar unic) sau prin intermediul unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia este organizată şi funcţionează.
Alocarea financiară totală este de 113,7 milioane de euro, fără TVA.
„În cadrul acestui apel, valoarea maximală a granturilor se calculează în funcţie de: numărul elevilor de gimnaziu înscrişi în anul şcolar 2023 – 2024, gradul de marginalizare pentru zona în care este situată unitatea de învăţământ. Pentru estimarea valorii maxime eligibile a unui proiect, solicitantul va înmulţi numărul elevilor de gimnaziu eligibili pentru acest apel cu costul disponibil/elev, corespunzător zonei în care este situată unitatea de învăţământ”, afirmă sursa citată.

-
Educatie2 săptămâni ago
Locuri pentru candidaţii romi la şcolile de subofițeri ale Ministerului Afacerilor Interne
-
Asul de trefla2 săptămâni ago
De ce rom și nu țigan?
-
La zi2 săptămâni ago
Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paşti
-
Asul de trefla2 săptămâni ago
Anuța Brânzan, supravieţuitoarea deportării din Transnistria