Educatie
Ministerul Educaţiei a pus în consultare un proiect privind actele de studii şi documentele emise de instituţiile de învăţământ superior

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a pus în consultare publică un proiect pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind actele de studii şi documentele universitare, proiect care reglementează gestionarea formularelor actelor de studii, a actelor de studii şi a documentelor universitare de către instituţiile de învăţământ superior acreditate, respectiv a documentelor de către instituţiile de învăţământ superior autorizate provizoriu.
Gestionarea implică primirea, completarea, anularea, eliberarea, transferul, arhivarea, casarea actelor şi documentelor.
Actele de studii din sistemul naţional de învăţământ superior sunt înscrisuri oficiale, cu regim special şi sunt gestionate doar de instituţiile de învăţământ superior acreditate.
„Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat şi atestat şi se eliberează în original sau duplicat”, se arată în proiect.
Documentele universitare sunt: suplimentul la diplomă, suplimentul descriptiv sau suplimentul Europass la diplomă, după caz, foaia matricolă sau anexa cu note, registrul matricol, registrul unic de evidenţă a formularelor şi de eliberare a actelor de studii, cataloage pentru examene, restanţe şi diferenţe, planul de învăţământ, programele analitice ale disciplinelor din planul de învăţământ, fişa disciplinei, situaţia şcolară, adeverinţa privind şcolarizarea/absolvirea fără examen de finalizare a studiilor, adeverinţa de autenticitate, adeverinţa privind finalizarea studiilor, adeverinţa care atestă calitatea de student.
Potrivit proiectului, documentele universitare pot fi gestionate şi în format digital.
„Conţinutul şi formatul actelor de studii emise la finalizarea programelor de studii integrate, respectiv diploma comună sau diploma dublă sau multiplă, precum şi limba de redactare a acestora, se aprobă de către senatele instituţiilor, organizatoare ale programelor de studii integrate”, prevede proiectul.
Acelaşi proiecte prevede că datele de pe următoarele documente universitare şi înscrisuri se întocmesc numai în limba română: registrul matricol, cataloagele pentru examene, restanţe şi diferenţe, fişa specializării, fişa disciplinei, planul de învăţământ, programele analitice ale disciplinelor din planul de învăţământ, registrul unic de evidenţă a formularelor actelor de studii, carnetul de student, legitimaţia de student pentru reducere / gratuitate la transport.
„Instituţiile pot efectua şi emite, la cerere, gratuit sau contra cost, traduceri oficiale ale documentelor şi ale altor înscrisuri universitare proprii, cu respectarea prevederilor legale. (…) Formularele actelor de studii sunt tipărite, în condiţiile legii, de către Compania Naţională „Imprimeria Naţională” – S.A., care poartă întreaga răspundere pentru comenzile primite de la instituţii în urma avizării acestora de către minister şi pentru asigurarea securităţii tipăririi şi păstrării formularelor până la ridicarea acestora”, se mai arată în documentul pus în consultare.
Totodată, activitatea de completare a formularelor actelor de studii se efectuează în termen de maximum 12 luni de la promovarea examenelor de finalizare a studiilor însă prin excepţie în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea avizului conform emis de CNATDCU, instituţia emite decizia de acordare a diplomei de doctor, semnată de rector, întocmeşte şi eliberează diploma de doctor.

-
Educatie2 săptămâni ago
Locuri pentru candidaţii romi la şcolile de subofițeri ale Ministerului Afacerilor Interne
-
Asul de trefla2 săptămâni ago
De ce rom și nu țigan?
-
La zi2 săptămâni ago
Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paşti
-
Asul de trefla2 săptămâni ago
Anuța Brânzan, supravieţuitoarea deportării din Transnistria