Educatie

Ministerul Educaţiei a pus în consultare un proiect privind acordarea burselor şi a altor forme de sprijin pentru studenţi

Ministerul Educaţiei a pus joi în consultare publică proiectul de Ordin privind aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin financiar de la bugetul de stat pentru studenţii şi cursanţii din învăţământul superior de stat, învăţământ cu frecvenţă.

Principalele propuneri vizează acordarea unei burse de studiu pentru licenţă didactică cu dublă specializare, respectiv pentru masterat didactic, egală cu salariul net al unui profesor debutant, acordarea de burse de excelenţă olimpică I/internaţională studenţilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat înmatriculaţi în anul I care au obţinut premiile I, II sau III la olimpiadele şcolare internaţionale, dar şi acordarea unei burse pentru susţinerea învăţământului dual.

De asemenea, instituţiile de învăţământ superior de stat pot stabili proceduri interne pentru acordarea de sprijin financiar studenţilor cu rezultate deosebite, pentru participarea la conferinţe sau publicarea de articole ştiinţifice.

Lasă un răspunsAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tendință

Exit mobile version